„Moldova are peste 20 mii ha de terenuri cu un potențial extrem de mare, dar acestea au fost date uitării, stau în pârloagă. Noi, la APP, ne-am trasat ca prim obiectiv valorificarea la potențial maxim a tuturor activelor. Lucrăm intens la înregistrarea terenurilor și valorificarea lor, pentru o gestiune cât mai eficientă. O soluție identificată e repartizarea către entități strategice, care le pot valorifica la maxim”, a spus Roman Cojuhari.
Directorul APP a precizat că, „Cricova” S.A. se mândrește cu rezultate frumoase, în 2022 cifra de afaceri a crescut cu 20%, iar în acest an profitul se estimează a fi mai mare cu 50%. Vicepremierul Vasile Bolea, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, a declarat că, inițiativa anunțată astăzi înseamnă o abordare inovativă în ceea ce privește administrarea bunurilor statului, o decizie ce înseamnă administrare gospodărească și oprirea tentativelor de furt a terenurilor.
„Vinificația Republicii Moldova este Ambasadorul țării, care aduce 3% din PIB. Calitatea înaltă la care s-a ajuns necesită materia primă de calitate. Avem nevoie de mii, zeci de mii de hectare de viță de vie de calitate. Medaliile de aur înseamnă materia primă de aur. Noi trebuie să susținem această formulă de succes. Combinatul „Cricova” este bogăția noastră, este o companie de succes. Vom susține ca măcar 100 ha din terenurile transmise să fie ecologice. Astăzi deja se produc vinuri eco, care sunt apreciate. În 3 ani vom avea încă 100 ha de vie eco. Probleme de management la „Cricova” nu există, acolo sunt pionieri în multe decizii, sunt inovativi”, a spus oficialul.
Sorin Maslo, directorul general al „Cricova” S.A., a spus că, potrivit situaţiei la zi, Combinatul de Vinuri „Cricova” S.A. deţine în proprietate şi folosinţă plantaţii de viţă de vie cu o suprafaţă totală de circa 630 ha din necesarul de 1000 ha, iar extinderea suprafețelor de viță de vie se pliază perfect pe Programul de dezvoltare al întreprinderii pentru 2022-2027.
„Pe parcursul ultimilor ani se atestă o creștere a consumului și o cerere sporită din partea consumatorilor atât pe piața internă, dar cu predilecție - pe cea externă, faţă de produsele vinicole din soiuri autohtone (Fetească Albă, Fetească Regală, Viorica, Rară Neagră), iar suprafețele de teren ocupate cu astfel de struguri sunt relativ mici în Republica Moldova, inclusiv și la Combinatul de Vinuri „Cricova”, și ca rezultat cantitatea de materie primă necesară este insuficientă”, a spus Maslo.
El a dat asigurări că terenurile vor fi valorificate la nivel corespunzător şi vor genera plus valoare.
„Obținerea gestiuniiacestor terenuri reprezintă un pas important în dezvoltarea companiei. Se va soluționa parțial problema achiziționării cu materie primă, fapt care va duce direct la creșterea volumului de producere, a volumelor de vânzări și respectiv exporturi, piețe noi de desfacere. Pe aceste arii vor fi implementate, odată cu reabilitarea lor, principii sustenabile de prelucrare a viței de vie. Vom putea pune în valoare soiuri autohtone mai puțin cunoscute cum este Floricica, dar care definește profilul vinurilor moldovenești atât pe plan local cât și internațional”, a mai spus directorul „Cricova”.
Mai mult, conform spuselor lui, terenurile solicitate sunt amplasate în apropiere de Combinatul de Vinuri „Cricova” S.A. şi vor crea un ansamblu peisagistic unic şi irepetabil, care ar aduce plusvaloare prin formarea şi dezvoltarea unui punct inedit şi de mare atracţie turistică.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!