Echipajul navei eșuate a fost evacuat între timp. Nava, deținută de o companie japoneză înregistrată în Panama, deși era goală în momentul când a lovit reciful de corali, avea totuși 4.000 de tone de combustibil la bord.
Prim-ministrul din Mauritius, Pravind Jugnauth a decretat vineri stare de urgență și a cerut ajutorul Franței în această problemă, în condițiile în care autoritățile locale nu dispun de capacitatea și experiența necesară în astfel de situații.
Insula Reunion, parte integrantă a Franței, se află în apropiere de Mauritus. Ambasada franceză din Mauritius a declarat că o aeronavă militară franceză din Reunion va aduce echipament specializat pentru stoparea poluării.
Un reprezentant al Greenpeace Africa a declarat pentru CNN că „mii de specii de animale sunt în pericol din cauza poluării apelor, iar acest lucru va avea consecințe asupra economiei statului Mauritius, securității alimentare și sănătății mediului”.
Turismul reprezintă o componentă „crucială” a economiei statului Mauritius.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!