79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Mașinile echipate cu utilaj de gaz, luate la ochi de polițiști: Oamenii legii au început verificările, începând de astăzi

Începând de astăzi, polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică verifică starea tehnică a vehiculelor echipate cu utilaj de gaz în sistemul de alimentare.

Foto: poza simbol

„Agenții de patrulare vor verifica mijloacele de transport care prezintă defecțiuni tehnice incompatibile cu exploatarea sigură, precum și vehiculele reutilate cu utilaj de gaz fără autorizație sau care nu corespunde reglementărilor tehnice în vigoare.

Scopul acestor acțiuni este creșterea gradului de siguranță rutieră.

Verificările se desfășoară pe întreg teritoriul țării până la sfârșitul acestei luni.

Amintim cǎ orice defecțiune la mijlocul de transport poate pune în pericol atât viața proprie, cât și pe cea a altor participanți la trafic”, comunică Poliția Națională.

La 11 ianuarie, un automobil Toyota Prius a explodat în apropierea unei benzinării de pe strada Albișoara din capitală. Pompierii au intervenit la fața locului.


Pub