„Nimic sfânt, nici bun simț, că de respectarea legii nici nu miroase.
La indicația Maiei Sandu și a Veronicăi Dragalin, ieri, 25 ianuarie, procurorii au descins cu interogatoriu și ridicarea arhivei la medicii, care au prescris tratament feciorului meu. Ore în șir i-au terorizat, au făcut presiuni și i-au amenințat cu dosare și testul la poligraf. Au lăsat în urma lor lacrimi ale medicilor și altor cadre medicale, speriate de comportamentul abuziv al procurorilor.
Domnișoarei Dragalin nu-i ajunge hârtie, nu au oameni să se ocupe de furtul miliardului, landromat și altele dosare importante, în schimb au timp și forțe pentru a pune procurorii de buzunar să-și bată joc de familia mea, de medici, doar pentru că au stabilit diagnoza și au prescris tratamente.
Mai multe detalii, astăzi, la 19:00, în direct la N4, cu Gheorghe Gonța”, a scris Dodon.
Procuratura nu a comentat deocamdată declarațiile.
Avocații lui Igor Dodon au înaintat o cerere prin care au solicitat încuviințarea părăsirii teritoriului Republicii Moldova, în legătură cu faptul că fiul său urmează un tratament de reabilitare, după ce a suferit de infecția cu coronavirus de tip nou, precizează Procuratura Anticorupție, după decizia de astăzi a magistraților CSJ. Instituția spune că în cerere este indicat că Dodon va pleca împreună cu soția sa, Galina Dodon, în România, localitatea Tîrgu Ocna.
Fostul șef de stat, Igor Dodon, poate părăsi țara. O decizie în acest sens a fost luată de magistrații de la CSJ. Aceștia i-au permis lui Dodon să plece pentru 9 zile în România.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!