6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
„Interpol nu urmărește politicieni?”. Sandu: Să-l numești pe Plahotniuc politician este o insultă la adresa democrației

Șefa statului, Maia Sandu, susține că Plahotniuc nu poate fi numit un politician, aceasta fiind o insultă la adresa democrației. „Plahotniuc este un hoț, a comis abuzuri, a încălcat legea și din perspectiva asta ducem discuțiile cu Interpol”, spus Sandu, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă Moldova.

Foto: UNIMEDIA

„Nu cred că Plahotniuc poate fi numit un politician, să-l numești pe Plahotniuc politician e o insultă la adresa democrației.

Pentru noi e o decizie neclară de ce în 2020 a decis să îl scoată din lista celor care sunt urmăriți, dar asta nu înseamnă că vom renunța”, a declarat Sandu.

Președinta Maia Sandu consideră cel puțin ciudată lipsa de decizie a Biroului Internațional Interpol în privința lui Vladimir Plahotniuc. Organele de drept ale Republicii Moldova de câțiva ani solicită darea lui Plahotniuc în căutare internațională, însă Interpol nu oferă vreun răspuns.

Vlad Plahotniuc a fugit din Republica Moldova în iunie 2019, când Guvernul Filip și-a anunțat demisia. Liderul PD de atunci scria că „are nevoie de timp pentru a-și securiza familia”, dar nu a mai revenit în țară.

Mai bine de un an, oligarhul fugar s-a aflat pe teritoriul Statelor Unite, unde a solicitat și azil politic, cerere respinsă însă de autoritățile acestui stat.

În pragul alegerilor prezidențiale din toamna lui 2020, Plahotniuc a părăsit SUA și a ajuns în Turcia.

Deși organele de drept ale Republicii Moldova a solicitat informații și extrădarea lui Plahotniuc, acestea au rămas deocamdată fără vreun răspuns. Plahotniuc se află, potrivit mai multor surse, în partea controlată de Turcia a Ciprului, zonă „unde nu te ajunge justiția”, după cum afirmă experții.


Pub