4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Alegeri prezidențiale, turul II: Începe tipărirea buletinelor de vot pentru cetățenii din diasporă

Comisia Electorală Centrală anunță că astăzi, 23 octombrie 2024, la ora 17:30, la Tipografia Centrală va începe tipărirea buletinelor de vot pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie 2024, care vor fi utilizate în secțiile de votare din străinătate.

Foto: UNIMEDIA

„În conformitate cu prevederile Codului electoral, reprezentanții concurenților electorali, mass-media și observatorii acreditați pot să asiste la procesul de confecționare a matriței buletinului de vot, tipărirea buletinelor de vot, precum și la lichidarea matriței”, menționează CEC.

În ședința de astăzi, CEC a stabilit organizarea în data de 3 noiembrie 2024 a turului doi al alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova pentru primii doi candidați stabiliți în ordinea descreșterii numărului de voturi obținute în primul tur.

În buletinul de vot pentru turul doi de scrutin vor fi înscriși doi candidații care au obținut cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin, după cum urmează:

- Sandu Maia, desemnată de Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” ;

- Stoianoglo Alexandr, desemnat de Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”.

50,46% din cetățenii Republicii Moldova au spus DA referendumului constituțional.

Potrivit CEC, atât alegerile prezidențiale, cât și referendumul constituțional pot fi declarate valide, întrucât la acestea au participat peste pragul necesar de alegători.

Cum a decurs întreg procesul de vot aflați din transmisiunea live realizată de UNIMEDIA.


Pub