4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
(video) Alexandru Balan, extrădat: Momentul în care ex-adjunctul SIS este adus la Vama Leușeni-Albița

Fostul adjunct al Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Balan, a fost extrădat și adus în Republica Moldova.

Foto: Captură de ecran

Momentul în care acesta a ajuns în țară a fost surprins la punctul de trecere a frontierei Leușeni–Albița, unde a fost preluat de autorități.

Fostul director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, Alexandru Bălan, condamnat la Chișinău pentru trădare și anchetat în România pentru spionaj, va fi predat vineri autorităților moldovene.

Curtea de Apel Bucureşti a aprobat, luni, extrădarea fostului director al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) din Republica Moldova, Alexandru Bălan, condamnat de Judecătoria Chişinău la un an şi şase luni de închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de divulgare a secretului de stat. 

Ex-adjunctul SIS, Alexandru Balan a fost reținut la 8 septembrie 2025, în urma unei operațiuni internaționale coordonate de DIICOT România și serviciile de informații din mai multe state europene, fiind cercetat pentru trădare și transmitere de informații secrete de stat.

La o zi după, Alexandru Balan a ajuns la DIICOT, unde a fost audiat.

Mai târziu, presa română, a difuzat primele imagini cu fostul șef‑adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, Alexandru Balan.

Ulterior, fostul director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat de trădare și transmiterea de informații secrete către KGB din Belarus, a fost adus la Curtea de Apel Bucureș

Instanța l-a plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Ministrul Apărării din România, Ionuț Moșteanu, a declarat că nu au existat discuții în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) despre eventuale scurgeri de informații, în contextul în care un fost ofițer în Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova a fost reținut de DIICOT.

Ministerul de Externe al Republicii Cehe a anunțat expulzarea unui diplomat belarus suspectat de spionaj. Anunțul a venit în contextul arestării, la Timișoara, a fostului director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) din Republica Moldova, Alexandru Balan, acuzat că a transmis secrete de stat către KGB-ul din Belarus.

Pe 10 septembrie, un angajat al Ambasadei Republicii Belarus în Republica Moldova a fost declarat persona non grata. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe, după scandalul legat de ex-vicedirectorul SIS, Alexandru Balan.

Echipajul de jandarmi care l-a adus la București pe Alexandru Balan, a fost implicat într-un accident rutier, pe drumul de întoarcere spre vestul țării.

Săptămâna trecută, fostul director adjunct al SIS, Alexandru Balan, a fost condamnat în lipsă la un an și șase luni pentru divulgarea secretului de stat. Inculpatul și-a recunoscut vina și a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată.


Pub