Reuters transmite că o relaxare a restricțiilor cu privire la răspândirea virusului a dus la o creștere a infecțiilor. Se pară că atât lucrătorii din uzina Tesla, cât și mulți dintre furnizorii săi s-au îmbolnăvit. Fabrica din Shanghai s-a confruntat, de asemenea, cu niveluri ridicate ale stocurilor, în timp ce se pregătea pentru o scădere a pieței din China. Astfel, producția din cadrul uzinei a fost oprită pe 24 decembrie, urmând ca activitatea să rămână sistată până pe 1 ianuarie 2023.
În consecință, producția lui Tesla Model Y va scădea cu până la 30 de procente până la sfârșitul lunii decembrie. Tesla trece printr-o perioadă tumultuoasă. O parte din probleme companiei au fost generate de polemicile iscate în jurul lui Elon Musk și a deciziilor sale în legătură cu rețeaua de socializare Twitter. Din cauza acestor acțiuni, investitorii Tesla consideră că Musk este distras de la ceea ce se întâmplă cu producătorul de mașini electrice. Acțiunile mărcii au scăzut la 123 de dolari în decembrie de la 309 de dolari, valoare atinsă în luna septembrie a acestui an.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!