Noua Opțiune Istorică: Republica Moldova estre o ţară mică şi îşi poate realiza interesele doar având o politică externă echilibrată

Partidul politic „NOI – Noua Opţiune Istorică” pledează pentru o integrare europeană pragmatică şi pentru neutralitate activă. Aceste principii sunt prevăzute în programul elaborat de experţii formaţiunii pentru alegerile parlamentare din data de 28 septembrie 2025.

Foto: NOI

Integrarea europeană pragmatică, promovată de Partidul politic „NOI – Noua Opţiune Istorică”, presupune: continuarea parcursului european al Republicii Moldova, cu accent pe atragerea fondurilor UE pentru dezvoltare; negocierea unor acorduri bilaterale avantajoase cu statele membre UE, fără a compromite suveranitatea naţională; protejarea suveranităţii Republicii Moldova şi promovarea interesului naţional în relaţiile externe; o politică externă echilibrată, bazată pe cooperare pragmatică cu Estul şi Vestul etc.

Totodată, neutralitatea activă, promovată de Partidul politic „NOI – Noua Opţiune Istorică”, presupune: respectarea statutului de neutralitate al Republicii Moldova, dar şi consolidarea capacităţii de apărare naţională; dezvoltarea relaţiilor diplomatice echilibrate cu Estul și Vestul; parteneriate cu organizaţii internaţionale care promovează neutralitatea activă şi dialogul paşnic între naţiuni etc.

„Republica Moldova estre o ţară mică şi îşi poate realiza interesele doar având o politică externă echilibrată şi fără a se implica în jocurile geopolitice ale marilor puteri. Toate relaţiile noastre externe, trebuie să pornească de la interesul, dar şi de la respectul reciproc. Numai astfel ne vom asigura că politica externă corespunde intereselor reale ale ţării, ale cetăţenilor”, a declarat Dmitri Torner, liderul Partidului politic „NOI – Noua Opţiune Istorică”.

În viitorul Parlament, Partidul politic „NOI – Noua Opţiune Istorică” va promova anume această viziune şi va face eventuale coaliţii postelectorale doar cu partidele ce vor împărtăşi principiile respective.


Pub