6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(video) Start proteste anti-guvernare. Dodon: Sâmbătă, fără drapele de partid, ne vedem la Președinție. Vor urma și alte acțiuni

Liderul PSRM, Igor Dodon, anunță că sâmbăta viitoare, 22 februarie, vor fi organizate proteste la Președinție. Fostul șef de stat a precizat că acțiunea va fi fără drapele de partid.

Foto: Igor Dodon/FB

„Data de 22 februarie, sâmbătă, ora 11:00, în fața instituției prezidențiale. Noi organizăm un protest fără drapele, invităm pe oricine dorește să ia cuvântul, microfonul va fi liber. Va fi primul protest dintr-un șir de acțiuni care vor urma”, a declarat Igor Dodon.

„Cred că imediat ce se va încălzi afară, vor fi mai mulți doritori la proteste, dar noi am decis să o facem într-o zi de odihnă, pentru că oamenii au spus că le e mai ușor, nu sunt la lucru. Vor veni și din organizațiile noastre teritoriale. Sâmbătă dăm startul”, a precizat liderul PSRM.

La sfârșitul lunii ianuarie, liderul PSRM, Igor Dodon, anunța proteste în masă în țară, începând cu luna februarie. „Opoziția trebuie să se consolideze acum, nu trebuie iar socialiștii să iasă cu drapelul PSRM la proteste, nu doar socialiștii. Am făcut un îndemn și am început discuțiile, ca să consolidăm forțele”, a declarat atunci fostul șef de stat.

La începutul lunii noiembrie, mii de oameni au blocat strada din fața CEC și au protestat, alături de PSRM, care a contestat legitimitatea prezidențialelor. „Jos, Maia Sandu!”, „Vrem dreptate”, au scandat manifestanții.

La 28 noiembrie 2024, PSRM a protestat la ușa Curții Constituționale, care a validat al doilea mandat al Maiei Sandu. Conform socialiștilor, manifestația a avut loc „împotriva deciziilor care subminează interesele cetățenilor și democrația în Republica Moldova”.


Pub