4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
(video) Un tânăr din China, fără permis de ședere, prins la Dondușeni: A fost expulzat din RM, cu interdicția de a intra în țară în următorii 5 ani

Un cetățean al Chinei, în vârstă de 28 de ani, care se afla ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, a fost depistat de ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație, fiind decisă expulzarea sa de pe teritoriul țării, cu instituirea interdicției de intrare în RM pentru o perioadă de 5 ani.

Foto: colaj

„Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) informează că, la data de 10 februarie 2026, în urma măsurilor de investigație desfășurate de ofițerii Direcției Regionale Nord, pe teritoriul raionului Dondușeni a fost depistat în ședere ilegală un cetățean al Republicii Populare Chineze, în vârstă de 28 de ani.

În cadrul verificărilor suplimentare, s-a constatat că acesta nu își putea justifica scopul aflării pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, s-a stabilit intenția străinului de a intra pe teritoriul statului vecin fără a deține acte de călătorie permisive.

În urma demersului înaintat la Judecătoria Bălți, instanța de judecată a dispus plasarea în custodie publică, cu expulzarea de pe teritoriul Republicii Moldova, iar IGM a emis interdicția de intrare în țară pentru o perioadă de 5 ani.

Inspectoratul General pentru Migrație va continua să întreprindă acțiuni ferme și consecvente pentru asigurarea respectării regimului de ședere al străinilor, în conformitate cu legislația națională în vigoare”, comunică IGM.


Pub