79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(foto) Un bărbat a murit, după ce a fost spulberat de un Audi, apoi de un microbuz, la Peresecina

Un bărbat de 54 de ani, a murit după ce a fost spulberat de un Audi pe o stradă din localitatea Peresecina, în timp ce traversa strada neregulamentar. După impact, bărbatul a fost lovit de un alt automobil. Pietonul a decedat pe loc. Accidentul s-a produs aproximativ la ora 17.30, potrivit oamenilor legii.

Foto: Poliția Republicii Moldova

Potrivit informațiilor, în această seară, în jurul orei 17:30, a fost înregistrată înștiințarea telefonică despre producerea unui accident rutier cu tamponare de pieton, în localitatea Peresecina din raionul Orhei.

Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că, un șofer de 41 de ani, la volanul unui automobil de marca Audi, a tamponat pietonul în vârstă de 54 de ani, care, preliminar traversa carosabilul neregulamentar în loc neiluminat.

În urma impactului, bărbatul a fost aruncat pe a doua bandă de circulație, la scurt timp fiind tamponat și de un Mercedes Sprinter.

Ambii șoferi au fost supuși testului alcoolscopic, iar rezultatul la alcool a ieșit negativ.

Bărbatul a decedat pe loc până la sosirea ambulanței.



Pub