Pe lângă componenta de recuperare a bunurilor provenite din infracțiuni, CNA și-a desfășurat activitatea și pe alte dimensiuni cum sunt cea de prevenire a corupției, analitică, de expertiză și educație anticorupție. Astfel, Direcţia analitică a finalizat 9 analize operaționale și a inițiat 10 - noi, alte 112 de analize operaționale fiind în procedură, iar Direcţia legislaţie și expertiză anticorupție a recepționat 20 proiecte de acte normative pentru expertizare și a remis autorilor 5 de rapoarte de expertiză și 2 avize, 32 de proiecte sunt în examinare.
În cancelaria Centrului au fost înregistrate 1197 materiale, iar 43 de apeluri au fost recepționate la Linia naţională anticorupţie.
Totodată, au fost eliberate 134 de caziere de integritate, iar Direcţia educaţie anticorupţie a desfășurat 16 activităţi de informare și sensibilizare cu privire la riscurile și consecințele implicării în acte de corupție, alte 11 instruiri sunt preconizate pentru săptămâna în curs.
O persoană a fost plasată în Izolatorul de urmărire penală al CNA pe parcursul săptămânii precedente, alți 9 învinuiți se află în Penitenciarul 13.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!