Potrivit BBC, la care face referire Adevărul, case și mașini au fost incendiate, iar transportul public din Belfast a fost suspendat după protestele izbucnite.
În timp ce unele manifestații s-au desfășurat pașnic, în mai multe localități din Irlanda de Nord au avut loc violențe, iar poliția a făcut apel la calm. Un videoclip distribuit online arată mai multe persoane care l-au confruntat pe presupusul atacator înainte de sosirea forțelor de ordine.
„Mașini au fost incendiate pe stradă, iar focul s-a extins la casa mea, în timp ce persoane mascate spărgeau uși”, a declarat pentru BBC News un locuitor de pe strada Lendrick, în estul Belfastului.
Un grup de aproximativ 100 de persoane mascate s-a aflat pe Newtownards Road, în estul Belfastului, unde au fost sparte uși și geamuri. Potrivit liderului Partidului Unionist din Ulster (UUP), Jon Burrows, un număr mare dintre aceștia erau adolescenți.
Containere de gunoi și un autobuz au fost, de asemenea, incendiate.
Un purtător de cuvânt al companiei de transport Translink a condamnat atacul asupra autobuzului și a anunțat suspendarea serviciilor.
Autoritățile nord-irlandeze au condamnat violențele izbucnite după atacul din Belfast și au făcut apel la calm. Ministrul Justiției, Naomi Long, a avertizat că „ura nu poate învinge”, iar poliția a cerut liderilor comunităților locale să încurajeze protestele pașnice.
În cursul serii, pompierii au intervenit la 62 de incidente.
„Majoritatea acestor incidente au avut loc în zona metropolitană a Belfastului, unde au fost necesare încă 21 de autospeciale din întreaga Irlandă de Nord pentru a face față situației”, a transmis NIFRS într-un comunicat emis după miezul nopții.
Un pastor care a ajutat persoanele vizate de atacuri a declarat că membri ai bisericii sale, „care sunt alături de noi de 20 de ani”, sunt alungați din casele lor „pentru că sunt de culoare”.
„Sunt furios și dezamăgit că aceasta este reacția unor oameni din comunitatea noastră”, a spus pastorul Jack McKee.
Protestatarii au vizat și o frizerie turcească. Oficialii și liderii politici au condamnat ferm distrugerile și au subliniat că nu există nicio justificare pentru astfel de acte de violență și huliganism.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!