(video) Stamate confirmă că au fost disensiuni la Comisia Juridică pe modul de alegere a procurorului general: Nu consideram necesară votarea acestui proiect de lege

Deputata PAS Olesea Stamate confirmă că au fost disensiuni la Comisia Juridică numiri și imunități pe modul de alegere a procurorului general. „Nu consideram necesară votarea acestui proiect de lege”, a declarat Stamate la Puterea a Patra.

Foto: UNIMEDIA

„Nu știu de ce legați acea ședință cu decizia mea de a reununța la această funcție. Probabil, a fost un moment care a cimentat decizia mea de a mă retrage. Am avut anumite disensiuni pe marginea unui proiect de lege și eu am zis și în cadrul altei emisiuni că nu consideram necesară votarea acestui proiect de lege și asta nu este un secret. Dar, disensiuni în cadrul echipei se pot întâmpla pe mai multe proiecte. Discutăm, le rezolvăm.

Eu sunt sigură că la oricine în viață uneori vine așa un moment când simți că trebuie să faci un pas în urmă, că să poți să privești un pic mai obiectiv, mai dintr-o parte, ce s-a întâmplat, ce se va întâmpla. Asta a fost raționamentul de a renunța la această funcție. Acel proiect de lege viza modificarea modalității de alegerea procurorului general, ca să nu fie evaluat prin punctaj, dar prin votul membrilor CSP”, a declarat Stamate.


Deputatul Vasile Bolea, membru al Partidului Renaștere, a făcut dezvăluiri din culisele Comisiei unde fosta președintă a Comisiei parlamentare Juridice, Olesea Stamate, ar fi refuzat să susțină modificarea Legii Procuraturii.

În seara lui 19 ianuarie 2024, cu un lung mesaj pe Facebook, deputata PAS, Olesea Stamate și-a anunțat plecarea din funcția de președintă a Comisiei Juridice, fără să spună exact care ar fi motivele acestei decizii. „Tot începutul are și un sfârșit (...). Am luat decizia de a renunța la funcția de președinte al Comisiei juridice, numiri și imunități, începând cu data de 1 februarie. Intenționez să mă concentrez mai mult pe creația legislativă, renunțând la procesele organizaționale. Totodată, este și o ocazie să dedic mai mult timp copiilor și familiei”, a scris Stamate.

Liderul PAS, care e și președinte al Parlamentului, Igor Grosu a amânat „pentru săptămâna viitoare” detaliile și explicații pe marginea demisiei răsunătoare, anunțată de Olesea Stamate. În timp ce unele surse leagă plecarea acesteia din funcție de comentariul legat de premiul bănesc pe care Maia Sandu nu ar avea dreptul să-l primească, alte zvonuri susțin că deputata nu este de acord cu noile modificări la Legea Procuraturii.

Omul de afaceri Veaceslav Platon a venit cu un comentariu privind demisia răsunătoare a Olesei Stamate din funcția de președintă a Comisiei Juridice. „A refuzat să susțină modificarea Legii Procuraturii care-i va permite lui Litvinenco să devină Procuror General”, a scris Platon.

În noiembrie 2022, în spațiul public au apărut discuții ce ar fi fost din telefonul ministrului de atunci al Justiției. Unul dintre chat-uri era denumit CSP, iar conversațiile au revoltat în special comunitatea juridică, întrucât acestea ar fi indicat un concurs aranjat la șefia Procuraturii Anticorupție, astfel încât să învingă Veronica Dragalin.

„Pe scurt planul. Stabilim comisia, Andrei președinte. Oferim lui Bordeianu 2-3, lui Dragalin 9-10. Până la interviul cu Echimovschi facem pauză, în pauză Andrei se uită cât i-au oferit cei patru lui Dragalin (se duce la WC). Între timp, trebuie să avem toate simulările. (...) Eu mă voi juca cu cifrele toată noaptea, astfel încât să avem toate simulările pe masă”, ar fi scris Sergiu Litvinenco, în chatul denumit CSP.

Ulterior, Sergiu Litvinenco a respins veridicitatea mesajelor turnate pe un site numit Moldova-leaks și le califică drept „false”.

Două zile mai târziu, însă, Litvinenco a recunoscut că unele mesaje sunt adevărate, doar că publicate în mod trunchiat și „desenat”.

Cel puțin două persoane, care și-au regăsit mesajele în lista scurgerilor, printre ei și fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, au confirmat discuțiile cu Litvinenco și s-au arătat nedumeriți de ce oficialul le-a calificat drept „mesaje false”.


Pub