4 copii Cazurile de hepatită A s-au dublat; 4 copii și 6 adulți diagnosticați de la începutul anului 30 zile Șase persoane reținute, patru minori, plasate în arest preventiv 30 de zile pentru agresiunea studentului 400.000 € Casa evaluată la 400.000 € și Porsche de 150.000 € împărțite la divorț; Katy Black: «Am rămas pe zero» 13 °C Maximă 13°C azi la Chișinău, cer acoperit dar fără pluvii; mâine se încălzește la 14°C
Dodon critică intenția guvernării PAS de a demola monumentele din perioada sovietică: Acţiuni „întreprinse la ordinul stăpânilor occidentali”

Fostul șef de stat, Igor Dodon, a criticat intenţia autorităţilor de a demola monumentele din perioada sovietică. Ex-președintele țării susține că instituțiile statului, împreună cu mass media plătită de peste hotare, au lansat un atac la adresa persoanelor, care țin vie memoria eroilor din perioada sovietică, inclusiv a celor din Al Doilea Război Mondial. „Aceste acţiuni sunt întreprinse la ordinul stăpânilor occidentali ai actualului guvern, pentru a se declanşa un război împotriva monumentelor, care are loc deja în unele republici din fosta URSS”, a declarat Dodon, în cadrul unui interviu pentru TASS.

Foto: UNIMEDIA

„Deputata din cadrul fracțiunii parlamentare „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Doina Gherman, a spus că pentru a face ireversibil cursul urmat de autorităţi în direcţia aderării la Uniunea Europeană, este necesară dărâmarea monumentelor perioadei sovietice din Moldova. Mass-media loială guvernării şi care este finanţată de Occident a lansat o campanie murdară, propunând să fie stinsă, „pentru a face economii”, Flacăra eternă de la memorialele dedicate celor care au murit în lupta împotriva fascismului. Au fost scrise denunţuri către serviciile secrete şi guvern împotriva unei organizaţii publice care a organizat expoziţia „Stalingradul nemuritor” în şcoli, care evoca participarea compatrioţilor noştri la înfrângerea naziştilor de pe Volga. Iar preşedintele Maia Sandu a ordonat imediat o verificare ca urmare a acestor calomnii. Toate acestea sunt pietre de încercare, pentru a afla cum va reacţiona societatea la această ticăloşie”, a declarat Igor Dodon.

„Nu le plac monumentele trecutului sovietic, deşi stau fără remuşcări în parlament, guvern şi alte clădiri administrative construite în perioada sovietică.

Şcoli, spitale, institute, teatre, drumuri, întreprinderi, clădiri rezidenţiale au fost construite de părinţii şi bunicii noştri, care, după cel mai groaznic război din istorie, au restaurat republica în doar câteva decenii, iar datorită lor economia a crescut de zeci de ori şi populaţia s-a dublat”, a mai adăugat Dodon.

Conform diverselor estimări, în Armata roşie au luptat circa 400 de mii de originari ai Moldovei, dintre care 250 de mii au fost decoraţi, iar 19 persoane au devenit „Eroi ai Uniunii Sovietice”.

„Războiul a afectat aproape fiecare familie, prin urmare, în ciuda încercărilor unor politicieni și istorici moldoveni de a rescrie istoria, de a interzice simbolurile luptei împotriva fascismului, în fiecare an de Ziua Victoriei, sute de mii de oameni vin la memoriale pentru Soldații sovietici la Chișinău și în alte orașe”, a subliniat Dodon, care în mod tradițional conduce marșul a multor mii de „Regimentul Nemuritor” la Chișinău.


Pub