În imaginea postată de Smiley, Josephine apare în fața bradului artificial de Crăciun, de culoare verde, acoperit cu un strat alb care imită zăpada.
Josephine împodobește bradul de Crăciun
Fetița poartă o bluză gri, cu mânecă lungă, decorată cu mici forme albe, iar părul este prins într-o împletitură lejeră, care cade pe spate. Micuța pare concentrată asupra bradului, care este decorat preponderent în nuanțe de alb și auriu. Printre ornamente se observă globuri mari, albe, cu aspect mat, dar și globuri transparente. Un detaliu distinct este o figurină de tip balerină, agățată pe una dintre ramuri. Nu lipsește nici instalația de lumini, de culoare caldă, galben-aurie, care luminează în tot bradul.
Atmosfera de sărbătoare deja e prezentă în casa lui Smiley și a Ginei Pistol și cu melodia „Its Beginning to Look a Lot Like Christmas” interpretată de Michael Bublé.
Gina Pistol și Smiley locuiesc cu chirie
După un an plin de proiecte și provocări, Gina Pistol și Smiley își consolidează viața de cuplu și fac un pas important pentru viitorul lor. Prezentatoarea „MasterChef” și antrenorul de la „Vocea României” au anunțat că, în 2026, vor demara construcția a două case, după o vacanță prelungită în Asia programată pentru luna ianuarie.
„Am găsit loc, trebuie să ne apucăm de casă. Anul viitor trebuie să construim două case. Am găsit la munte terenul pe care mi l-am dorit toată viața și o să facem acolo o casă de vacanță și undeva în București casa noastră, pentru că noi stăm cu chirie acum”, a declarat Gina Pistol, potrivit cancan.ro.
Prezentatoarea TV va pleca împreună cu Smiley și fiica lor, Josephine, în Thailanda. „În Thailanda o să plecăm. De obicei ne încărcăm bateriile după un an plin. Pe Andrei în lunile astea abia îl vedem la față. De cele mai multe ori noi plecăm când avem ocazia cu el, oriunde are el treabă, ca să petrecem timp împreună. Și atunci, în ianuarie, pentru că e o lună mai liniștită, încercăm și noi să recuperăm din timpul pe care nu l-am avut”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!