Prima ieșire în eter a maestrului a fost una întâmplătoare, dar la sigur una norocoască. A avut marea ocazie să fie observat de către dirijorul său, care i-a și propus să compună o piesă, iar destinul a făcut astfel încât aceasta să fie interpretată de tânăra studentă, pe atunci, Maria Bieșu.
„În anul 1967 se făceau primele probe de televiziune, în garaj era instalată aparatura. Făceam repetiții pentru radiou și când colo o văd și pe Maricica, colega mea de conservator. Domnul dirijor întrebase: Ce cânți dumneata? Și eu am îndrăznit să spun că am o piesă, dar nu aveam, am mințit, dar tare vroiam. Și pe drum de la repetiție spre cămin am găsit o cărțulie cu poeziile lui Petre Darienco și am scris repede. Nu era problemă de a scrie, pentru că deja aveam bătută mâna. Cu Maricica, din același cămin, am învățat-o și a doua zi am ieșit în eter. A fost prima ieșire în eter în Chișinău, prima ieșire a mea ca și compozitor, iar Maricica a apărut pentru prima dată în calitate de cântăreață. Ea a răsărit devreme, dar a și crescut repede, peste ceva timp, a devenit Maria Bieșu, iar eu am rămas Jenea Doga, fiindcă am mai făcut încă o dată conservatorul. Ea făcea deja turnee prin lume, iar eu învățam iar de la zero”, ne-a relatat, cu nostalgie Eugen Doga.
La 28 de ani, după încheierea studiilor, a lăsat și compoziția: „Aproape trei ani nu am scris, fiindcă nu îmi plăcea ceea ce fac, nu îmi plăcea ceea ce m-au învățat, clasica, iar clasicii și-au făcut treaba, s-au expus perfect. Ca să nu încurc lumea și cu prostiile mele muzicale, am înțeles că trebuie să las treaba asta”.
Mai târziu, totuși, dintr-o întâmplare deloc întâmplătoare, cum spune maestrul, a revenit la compoziție. Dragostea față de aceasta a fost mult prea puternică.
Despre primii pași în lumea muzicii, primele emoții pe scenă, cele mai mari vise și realizări, despre cum este ca om în afara scenei, dar și ca soț, tată, prieten, despre scurta sa experiență politică, relația mai deosebită pe care o are cu Rusia, precum și despre atitudinea sa față de situația actuală a Republicii Moldova și față de unirea cu România, Eugen Doga ne-a povestit în cadrul unui interviu de ziua sa.
Renumitul compozitor a împlinit, pe 1 martie, onorabila vârstă de 83 de ani. Întrebat cum se poate descrie, ne-a spus că se simte „un romantic veșnic nemulțumit de sine, mereu în proces de creație și îndrăgostit la nebunie de muzică”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!