„An de an, Guvernul crește volumul subvențiilor acordate fermierilor din Moldova. În 2023, fondul de subvenționare este de 1,6 miliarde de lei. Acești bani se acordă pentru proiecte de dezvoltare, eficiență energetică, investiții în echipamente.
Și la rectificarea bugetară din vara curentă acest fond e printre beneficiarii unor creșteri.
Guvernul reprezintă interesele tuturor cetățenilor. Și ale consumatorilor care plătesc prețul produselor alimentare, și ale fermierilor care primesc returnări de TVA (433 de milioane de lei doar în 2023), dar și ale gospodăriilor mici țărănești, ale afacerilor de familie și ale companiilor agricole mici, care la fel pot și trebuie să beneficieze de subvenții”, se arată în mesajul publicat de premierul Dorin Recean.
Discuția fermierilor cu premierul Dorin Recean nu s-a soldat cu rezultat palpabil pentru agricultori, anunță Asociația Forța Fermierilor. Aceștia spun că premierul nu a fost de acord cu revendicările acestora și a refuzat să semneze documentul „măcar cu 4 din cele 5 revendicări”. „Am auzit din nou mai multe promisiuni foarte generale pentru perioada nedeterminată, pe când marea majoritate a fermierilor mici și mijlocii riscă să falimenteze în următoarele 2-3 luni și au comunicat acest lucru la această ședință. În cadrul discuției, fermierii au constatat că din păcate chiar unele promisiuni mai concrete, formulate din partea autorităților încă din martie, nu sunt realizate până în prezent”, se arată în comunicat.
La data de 26 mai, agricultorii au anunțat că își scot tractoarele în Piața Marii Adunări Naționale pentru un protest non-stop. Asociația Forța Fermierilor anunță protest cu tehnică agricolă în PMAN, în perioada 7-30 iunie, la care ar urma să participe circa 1000 de persoane și 300 de unități de tehnică agricolă.
Anterior, Asociația Forța Fermierilor a cerut intervenția urgentă și foarte concretă din partea statului privind depășirea crizei din sistemul agrar. „Insistăm ca problemele agricultorilor din Republica Moldova să fie discutate în cadrul Summit-ului Comunității Politice Europene, care va fi organizat în țara noastră în perioada 1-2 iunie 2023”, se arată într-un comunicat al Asociației.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!