Leontiev avea 87 de ani și a condus editura Pravda atât în perioada sovietică, cât și după prăbușirea URSS. Moartea sa este tratată ca suspectă de către autoritățile ruse, care au deschis o anchetă pentru a stabili dacă este vorba despre o sinucidere, un accident sau o eventuală implicare a unor terțe părți.
Potrivit agenției TASS, surse apropiate serviciilor operative susțin că decesul s-ar fi produs pe fondul unui posibil episod depresiv sever: „Moartea a survenit în urma unei sinucideri, pe fondul unei crize nervoase.” Informația nu a fost deocamdată confirmată oficial de poliția din Moscova.
Cadavrul lui Leontiev a fost descoperit în fața blocului de pe strada Molodogvardeiskaya, unde locuia de mai mulți ani. Căzuse de la etajul 14.
„Știa multe despre banii Partidului”
Scriitorul și jurnalistul rus aflat în exil, Andrei Malghin, a reacționat imediat la veste, evocând în termeni critici presupusele legături ale lui Leontiev cu fonduri nedeclarate ale fostului Partid Comunist: „Căderile de la fereastră continuă. Leontiev a fost găsit în apropierea apartamentului său din Moscova. Lăsa impresia unui milionar discret. Știa multe despre <<banii Partidului>>. Editura Pravda era una dintre cele mai profitabile afaceri controlate de Comitetul Central al PCUS.
Ziarul Pravda (în traducere: „Adevărul”) a fost timp de decenii organul oficial de presă al Partidului Comunist Sovietic, iar Leontiev s-a aflat în fruntea instituției într-o perioadă marcată de propagandă intensă și control strict al informației. Deși regimul comunist s-a prăbușit în 1991, editura a continuat să funcționeze, păstrând o parte din infrastructura de presă moștenită din perioada sovietică.
Un nou caz pe lista morților suspecte din Rusia
Moartea lui Leontiev se adaugă unei serii tot mai lungi de decese misterioase înregistrate în rândul elitelor ruse din ultimii ani, în special în contexte asociate puterii, resurselor economice sau informațiilor sensibile.
Cu doar câteva luni în urmă, Andrei Badalov, vicepreședinte al companiei de conducte petroliere Transneft, a fost găsit mort sub ferestrele unei vile de pe autostrada Rubliovo-Uspenskoe, într-un alt caz nerezolvat care a alimentat speculațiile privind epurări tăcute sau reglări de conturi în interiorul sistemului.
Deocamdată, autoritățile ruse nu au făcut publice concluziile preliminare ale investigației în cazul lui Viaceslav Leontiev.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!