„Știți care sunt probele împotriva mea? Eu am povestit doar o părticică, dar totul trebuie să fie investigat. Probele împotriva Procurorului General - declarația lui Rizea că el a găsit în cutia poștală o scrisoarte unde scrie că Stoianoglo și Dodon ar fi primit 2 milioane de dolari pentru eliberarea lui Platon. Ce are Dodon cu asta, în general, nu înțeleg…
Și o altă probă - o secvență de video unde eu am spus că sunt adeptul principiului, după Elisabeta a II-a - mai bine 10 vinovați nu vor sta în închisoare, decât unul nevinovat să stea.
Și mă întreb de ce nimeni nu spune câți oameni am eliberat eu din arest, care au stat acolo ilegal, zeci sute de oameni”, a declarat Alexandr Stoianoglo la Puterea a Patra de la N4.
La 20 aprilie 2017, Platon a fost condamnat în dosarul privind frauda bancară la 18 ani de închisoare, iar pe 15 iunie 2020, el a fost eliberat din detenție, după patru ani petrecuți în Penitenciarul nr. 13.
La sfârșitul lunii mai 2021, Procuratura Generală a renunțat la acuzațiile în adresa lui Veaceslav Platon în dosarul ce privește frauda bancară.
Ulterior, la 14 iunie, omul de afaceri a fost achitat în dosarul fraudei bancare. Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, fiind definitivă.
Procurorul General suspendat, apoi demis, Alexandr Stoianoglo, neagă acuzațiile precum că ar fi avut vreun interes în eliberarea controversatului om de afaceri Veaceslav Platon. Acesta susține că întrebările care îi sunt puse, cu referire la dosarul lui Platon, ar trebui redirecționate către procurorii de caz, dar și că unele evenimente care au avut loc în 2016 ridică multe semne de întrebare.
CtEDO i-a dat dreptate Procurorului General demis, Alexandr Stoianoglo. Astfel, Republica Moldova este obligată să-i achite 3600 de euro prejudiciu moral. Decizia de condamnare a fost pronunțată pe 24 octombrie 2023.
Pe 6 octombrie 2023, Consiliul Superior al Procurorilor a examinat cu ușile închise decretul Maiei Sandu, prin care a fost demis Alexandr Stoianoglo din funcția de Procuror General.
Președinta Comisiei juridice numiri şi imunităţi, Olesea Stamate, susține că, în cel mult 6 luni, locul lui Alexandr Stoianoglo ar putea fi ocupat de un nou Procuror General. „Conform legii, din momentul în care funcția de PG este vacantă, CSP urmează să declanșeze concursul. Ideal ar fi ca, evaluarea candidaților sa fie făcută de CSP nou, dar nu văd de ce nu ar fi anunțat concursul de CSP actual”, a menționat Stamate.
Procurorul General suspendat, Alexandr Stoianolgo, a fost demis la doi ani de când a fost reținut și scos din funcție. Maia Sandu a semnat decretul de destituire a acestuia.
Alexandr Stoianoglo a spus că merge în judecată și cere anularea decretului șefei statului, Maia Sandu, prin care a fost demis. „Noi analizăm și posibilitatea de a ataca decizia la Curtea Constituțională, dar o să vedem, vom găsit o soluție și în acest sens”, a declarat acesta.
Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a fost reținut de ofițeri SIS, pe 5 octombrie 2021, cu doar câteva minute înainte de un briefing anunțat de către acesta pentru ora 18:00. Asta ca urmare a unei sesizări depuse la CSP de un deputat PAS, distribuită spre examinare procurorului Victor Furtună, cel care l-a anchetat anterior și pe Nicolae Chitoroagă.
Procurorul General a spus că acțiunile sunt o răzbunare din partea Maiei Sandu și că „revenim la stat capturat”.
Cu o zi înainte de reținere, Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a făcut publice secvențe din corespondența fostului șef al procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, și înalți funcționari, printre care și consilierul Maiei Sandu, precum și cu reprezentanți ai societății civile. Potrivit acestora, fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a consultat guvernarea PAS din 2019. Mai mult, Stoianoglo spune că a fost presat să abandoneze un episod important din „furtul miliardului”, fiind vorba despre tranzacțiile ce vizează Victoriabank.
Alexandr Stoianoglo a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile pe 8 octombrie. În aceeași seară, Procurorul General suspendat a declarat ce voia să zică la briefingul de presă, înainte de reținere.
Pe 9 decembrie 2021, șeful suspendat al PG a fost eliberat din arest la domiciliu și plasat sub control judiciar, pe un termen de 30 de zile. Tot atunci instanța i-a interzis să participe la evenimente publice, inclusiv emisiuni televizate sau interviuri.
Războiul dintre Stoianoglo și noua guvernare a luat amploare imediat după alegerile parlamentare din iulie 2021. Noul ministru al Justiției a elaborat și prezentat un proiect de lege, după mai multe solicitări către Procurorul General de a-și da demisia din funcție, lucru care nu s-a întâmplat. Modificările au stabilit mai mulți pași, printre care evaluarea și demiterea acestuia, dar și suspendarea din funcție, dacă este urmărit penal.
Comisia de la Veneția a criticat mai multe puncte ale modificărilor operate de PAS, întrebând, inclusiv, care e diferența între evaluarea propusă, în lipsa unui mecanism clar, și pedeapsa disciplinară, deja prevăzută de lege.
Totodată, Stoianoglo a declarat că e gata de evaluare și nu are motive să demisioneze, doar dacă solicitările „nu ar veni pentru faptul că este găgăuz”.
Ulterior, Comisia de Evaluare i-a dat nota doi, iar raportul stă și astăzi pe masa președintei Maia Sandu, care ezită să ia o decizie pe demiterea lui Stoianoglo din funcție.
Cazul a ajuns până la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, care a comunicat în regim de urgență Guvernului ambele plângeri depuse de Procurorul General suspendat, care invocă îngrădirea dreptului la circulație și proceduri penale arbitrare. La sfârșitul lui august, instanța i-a întors, după aproape un an, pașaportul lui Stoianoglo și i-a anulat mai multe interdicții la declarații și întruniri publice.
Alexandr Stoianoglo a fost desemnat Procuror General ca urmare al unui concurs, finalizat cu scandal, organizat de Guvernul condus de Maia Sandu, în toamna lui 2019.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!