79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(stop cadru) Grosu: Eu folosesc lumina zilei și mă uit așa, la ferestre. Dacă sunt deschise, înseamnă că lumea e pe altă planetă

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, spune că pentru a economisi energia electrică folosește lumina zilei, dar, totodată, se uită și la ferestre. „Dacă văd vreo una deschisă, înseamnă că lumea e de pe altă planetă”, a menționat speakerul, întrebat dacă la Parlament se econimisește curentul, în contextul crizei energetice.

Foto: UNIMEDIA

„Le-am spus foarte clar: economisim, nu folosim lumina cât mai... da. Eu fac acest lucru - o aprind când vine cineva la mine în birou. Folosesc lumina zilei cât este lumină afară și recomand la toți. O să iau și consumul de energie electrică și gaze, termie, și o să mă uit în fiecare lună. Și o să mă mai uit la ferestre, dacă o să văd vreo fereastră deschisă - este primul indicator. Dacă lumea începe să deschidă ferestrele, înseamnă că este pe altă planetă, un pic.

Mă deplasez pe Ștefan cel Mare, trec pe lângă Parlament, mă uit - dacă ferestrele sunt deschise”, a notat Igor Grosu.


Recent, Ministerul Energiei a emis o circulară către autoritățile publice centrale și locale, cu îndemnul să aplice măsuri concrete de eficientizare a consumului de energie în cadrul instituțiilor publice. Apelul vine în contextul adoptării Hotărârii privind declararea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 60 de zile, din data de 16 decembrie.

Pe data de 13 decembrie, Parlamentul a aprobat instituirea stării de urgență, în sectorul energetic, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 16 decembrie 2024.

În contextul instituirii stării de urgență începând cu data de 16 decembrie, pe întreg teritoriul Republicii Moldova din cauza riscurilor majore la adresa securității energetice a Republicii Moldova și pentru prevenirea întreruperilor de furnizare a energiei electrice, este important să reducem consumul de energie electrică în orele de vârf.


Pub