„Iată aici au fost agricultorii noștri, care au făcut grevă. Ceban (n.n. Ion Ceban, primarul capitalei), să-mi trimiți iarăși bon de 120 de lei să plătesc pentru salubrizare. Ia uitați-vă ce murdărie, ce mizerie.
Domnule Slusari, cum comentați despre ceea ce au lăsat agricultorii dumneavoastră, e frumos? E plăcut? Umblați cu minciunile și show-urile, cine o să strângă toată murdăria asta? Umbră cu tractoare de sute de mii”, a întrebat bărbatul.
„Tractoarele nu sunt ale lor, ci ale băncilor și cu curățenia noi ne vom clarifica, împreună cu primăria, desigur că nu va rămâne așa”, i-a răspuns Slusari.
Agricultorii au decis, aseară, să-și ia tractoarele parcate în fața Guvernului și să plece acasă, după ce au protestat de mai bine de o săptămână. După un șir de întrevederi cu reprezentanții guvernării, aceștia le-au oferit un nou utlimatum - până pe 1 august pentru realizarea promisiunilor sau revin la proteste.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!