52,4 kg Drone Gheran-4 cu 52,4 kg explozibil neutralizată la Chiștelnița 0,83 mg/l Accident mortal Hîncești: șofer beat 0,83 mg/l alcool, fără permis 90.000 lei Șeful ANRE primește ~90.000 lei lunar după tăiere de salariu 50.391 Studiu Nature: 50.391 decese europene din căldura verii 2026
Miezul de nucă se scumpește. Cine deține monopolul pe piață

Prețul la nuci a crescut pe piața din Moldova cu circa 40% comparativ cu începutul lunii decembrie 2019, când un kilogram de nuci putea fi cumpărat cu doar 70 de lei, scrie Moldstreet, cu referire la datele publicației east-fruit.com.

Foto: MoldovaPlus

De la începutul anului 2020 preţul la miezul de nucă pe piața moldovenească a crescut cu peste 10% și ajuns la nivelul de circa 100 de lei pentru un kilogram. Potrivit reprezentanților Asociației producătorilor de culturi nucifere, această evoluție se datorează cererii în creștere din partea cumpărătorilor (traderilor) din Germania și Franța, care și-au epuizat stocurile după sărbătorile de iarnă.

Totuși, comparativ cu principalul concurent din regiune, Ucraina, prețurile la miezul de nucă rămân mai mici cu circa 10% în Moldova.

Datele oficiale relevă că în 2018 şi începutul 2019, cel mai mare exportator de nuci și miez de nucă este firma Maestro Nut SRL, cu venituri anuale de circa jumătate de miliard de lei. Aceasta deține aproape jumătate din piață (circa 46%) și aparține omului de afaceri Rahmo Terek, care fost acuzat în repetate rânduri de comiterea unor ilegalități.

Continuarea articolului pe Moldstreet.

Republica Moldova găzduiește cele mai mari livezi de nuc din Europa, iar Euronews a realizat un reportaj în care vorbește despre producția de nuci de la noi.

La sfârșitul anului 2018, Maia Sandu declara că familia prim-ministrului de atunci, Pavel Filip, a monopolizat exportul de nuci și dictează prețurile în țară. Pavel Filip a negat atunci acuzațiile.

La mijlocul lunii decembrie 2019, și procurorul general Alexandr Stoianoglo a readus în discuție subiectul monopolului pe piața nucilor, menționând că pe acest caz au fost deschise cauze penale și reținute cantități mari de nuci, în valoare de sute de mii de dolari, care s-au stricat ulterior, ancheta neavând o continuitate. Stoianioglo a declarat că aceste cauze, care se aflau în subordinea PCCOCS, sunt verificate acum de Procuratura Generală.


Pub