36,28 lei/l Motorina urcă la 36,28 lei/l, benzină coboară la 31,40 lei/l – noile prețuri ANRE 70.000 lei Fostă secretară de stat MAIA trimisă în judecată pentru mită de 70.000 de lei în dosar de furaje 20% TVA 20% la toate coletele din străinătate de la 1 noiembrie, chiar cele comandate anterior 16.600 USD Doi străini prinși la aeroport cu 16.600 USD și 12.950 EUR nedeclarate în bagaje
(doc) În ce condiții ar putea călători pasagerii care vor alege clasa I de confort pentru transportul interurban

Transportul interurban urmează să fie clasificat în două categorii de confort, potrivit unui nou ordin emis în decembrie 2019 de către Ministerul Economiei și Infrastructurii. Astfel, autobuzele și autocarele din clasa I vor trebui să aibă aer condiționat, portbagaj separat de salonul vehiculului, cotiere, iluminare interioară individuală și alte condiții pentru pasageri.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit ordinului, transportatorii urmează să întreprindă toate acțiunile necesare pentru încadrarea unităților de transport în categoriile de confort, acestea urmând să înceapă din data de 1 februarie și se vor încheia la data de 1 octombrie 2020.

Conform planului de acțiuni, verificarea unităților de transport se va produce în 3 etape: până la data de 1 aprilie urmează să fie încadrate 1/3 din unitățile de transport, până la data de 1 iunie următoarele 1/3, celelalte rămânând pentru a treia etapă – 1 octombrie. Companiile transportatoare vor prezenta graficele de încadrare, realizarea cărora va fi supravegheată de inspectorii Agenției Naționale Transport Auto (ANTA).

Începând cu 1 ianuarie 2020, tariful pentru transportul interurban s-a majorat, în cazul mijloacelor de transport de categoria II, tariful este de 60 de bani per kilometru, iar în cazul unităților de transport de categoria I, tariful este de 70 de bani per kilometru.

Amintim că recent, Platforma DA a cerut anularea de urgență a ordinului privind majorarea tarifelor de transport al pasagerilor.

Ulterior, ministrul Anatol Usatîi a declarat că ordinul nu va fi anulat. „Nu avem posibilitatea și dorința de discuta anularea acestui ordin. Acest ordin vine nu doar pentru majorarea tarifelor, dar și tarifele sunt un lucru necesar, deoarece din anul 2013 nu a fost făcut acest lucru. Dar, venim și cu un set de măsuri pentru a elucida problemele care sunt în această sferă”, a declarat Usatîi.

CRITERII de clasificare a autobuzelor/autocarelor conform categoriei de confort / Sursa:MEI


Pub