Două persoane sunt cercetate penal pentru confecționarea, deținerea și folosirea documentelor oficiale falsificate. Polițiștii de frontieră au efectuat percheziții la domiciliile și în automobilele acestora, iar unul dintre bănuiți a fost reținut pentru 72 de ore.
Acțiunile au fost desfășurate de ofițerii de investigație și de urmărire penală ai Direcției regionale Sud a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, sub conducerea Procuraturii Cahul.
Potrivit materialelor cauzei penale, în urma investigațiilor, oamenii legii au obținut autorizațiile necesare pentru a efectua percheziții la domiciliile și în mijloacele de transport aflate în posesia sau folosința celor doi bănuiți.
Unul dintre aceștia a fost reținut pentru 72 de ore, însă în prezent este cercetat în stare de libertate.
Cei doi sunt cercetați în baza art. 361 alin. (2) lit. b) din Codul penal, care prevede o amendă de la 950 la 1.500 de unități convenționale sau închisoare de la 3 la 6 ani.
Polițiștii continuă urmărirea penală, timp în care persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!