Urmare a acțiunilor de urmărire penală, s-a constatat că brokerul vamal, în perioada de timp 01-02 noiembrie 2022, a promis mijloace bănești în sumă de 5000 dolari SUA șefului postului vamal, care este persoană publică, pentru a facilita acordarea liberului de vamă asupra mărfurilor, ce aparțin unui agent economic.
Mijloacele bănești au fost primite la 02 noiembrie 2022, de către șeful postului vamal sub controlul CNA. Banii care au fost oferiți, în sumă de 5000 dolari SUA, au fost ridicați de la șeful postului vamal, recunoscuți în calitate de corp delict și transmiși pentru păstrare la Inspectoratul Fiscal de Stat.
Art. 325 alin. (1) din Codul penal prevede o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani cu amendă în mărime de la 100 000 până la 200 000 lei”, menționează PA.
Învinuita își recunoaște vinovăția, iar cauza penală a fost deferită justiției, urmând să fie examinată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Un broker vamal a fost reținut, în flagrant, de către ofițerii CNA și procurorii anticorupție, după ce ar fi încercat să ofere mită unui șef de post vamal. Potrivit denunțului, brokerul i-ar fi propus vameșului 5000 de dolari, pentru a obține facilități vamale în favoarea unui agent economic.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!