„La 100 de mii de urmăritori voi merge de la Chișinău până la București pe jos. Pentru mulți din voi asta mare imposibil, dar eu deja peste 90 de mii de urmăritori și mai am foarte puțin”, a spus Alex la acea vreme.
S-au strâns cei 100 de mii de urmăritori și prin urmare, pe data de 17 august cuplul a pornit la drum.
„Zilele devin tot mai lungi, mai grele, dar sunt și interesante. Foarte mulți oameni află de noi, asta e foarte super”, a menționat Alex.
Sofia și Alex au avut zile în care au reușit să acopere distanțe mai mari și altele în care au mers mai încet, însă, în medie, au străbătut zilnic aproximativ 40–45 de kilometri. Noaptea, aceștia au dormit într-o rulotă.
„Oficial, noi suntem în mijlocul Bucureștiului. Am parcurs un drum lung timp de 13 zile. A fost o experiență de neuitat. Această provocare ne-a unit.
Suntem recunoscători publicului nostru care ne-a susținut zi de zi, cât și sponsorilor”, au afirmat Sofia și Alex.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!