„Sunt reprezentantă a RTEC, la ora 3:00 dimineață, când toată lumea doarme, troleibuzul mișună prin Chișinău, adunând șoferii și taxatorii, care merg să transporte pasagerii, așa încât să nu întârzie nimeni la serviciu, să fie un transport decent, în siguranță. Dar iată a venit momentul când ne e teama că angajații RTEC vor rămâne fără salarii pentru lunile noiembrie și decembrie. Nu cred că e bine ca angajații acestei întreprinderi, care prestează așa un serviciu, să rămână fără salarii, având în spate familii, credite, servicii comunale care trebuiesc achitate. Facem apel către toți consilierii din CMC, solicităm să fim auziți și să fie achitate serviciile pentru transport, având în vedere că RTEC activează în baza unui contract de prestări de servicii. Dacă nu se rectifică bugetul, nu va fi posibil. Având în vedere că bugetul nu a fost aprobat, tariful la energia electrică a fost majorat, în ianuarie 2025, cu circa 90%. Aceste pierderi nu au fost acoperite, nefiind bani în bugetul municipal, iar din considerentul că nu au fost bani în bugetul municipal și RTEC a lucrat într-un buget provizoriu, care a fost pentru 2024, s-a creat această situație. Vă rugăm mult să fim auziți, ca în perioada sărbătorilor de iarnă, transportul să lucreze în regim normal, să fie transportați călătorii la nivel și în siguranță”, le-a spus consilierilor o reprezentantă a Regiei Transport Electric.
„Activez în asociație în jur de 30 de ani și am o rugăminte, suntem aici și venim cu un apel către dvs, să votați rectificarea bugetului. Fără acest vot, noi, muncitorii care ținem orașul în funcțiune zi de zi riscăm să rămâne fără salarii. În spatele deciziei pe care o luați astăzi sunt familiile noastre, copiii noștri și ziua noastră de mâine. Nu cerem privilegii, doar dreptul de a fi plătiți pentru munca pe care o facem cu demnitate și dăruire. Vă rugăm să nu ne lăsați fără acest sprijin”, s-a adresat aleșilor municipali Larisa Pleșca, angajată la Asociația Spații Verzi.
„Sunt și eu angajată la Spații Verzi. Avem 700 de angajați și eu au familii pe care trebuie să le întrețină, au copii. Vă rugăm să votați bugetul, ca oamenii să-și poată primi la timp salariile”, a adăugat o altă angajată a asociației.
„Din partea tuturor oamenilor vreau să întreb toți consilierii: Dvs dimineața când vă treziți, apă fierbinte și rece aveți? Aveți. Ieșiți în curte, tomberoanele sunt curate? Da. Vă porniți la lucru, transportul merge? Da. Drumurile sunt curate? Da. Atunci pentru ce terbuie noi să ne adunăm să vă facem probleme și dvs, și nouă? Răspundeți la această întrebare. De ce așa? Mulțumesc”, a declarat un angajat de la salubrizare, de la tribuna CMC.
Consilierii municipali s-au întrunit astăzi în ședință extraordinară, care, însă, nu s-a soldat cu niciun subiect discutat și niciun proiect aprobat. După un schimb de replici acide între consilierii PAS și primarul general, Ion Ceban, primii au anunțat că părăsesc sala, iar CMC a rămas fără cvorum, așa cum lipseau și aleșii PSRM. Ședința a fost amânată pentru mâine.
Consilierii PAS din CMC au părăsit ședința de astăzi a Consiliului, la scurt timp după ce aceasta s-a început, acuzându-l pe primarul Ion Ceban că „organizează dezmăț împreună cu aleșii lui”. În lipsă de cvorum, întrunirea nu a mai putut continua.
Înainte să anunțe despre decizia de a părăsi ședința, au avut loc mai multe schimburi de replici între consiliera PAS, Zinaida Popa, și primarul capitalei, Ion Ceban. „Dvs de fiecare dată veți aduce oameni în sală să aveți „otmazcă” și mai repede să votăm proiecte de decizie?”, l-a întrebat Popa pe edil. „Cred că acești oameni merită un pic de respect”, i-a răspuns Ceban. „Fracțiunea MAN solicită să luați act de declarațiile nesimțite ale codruților din PAS”, a strigat un ales din sală.
Proiectul de decizie cu privire salarizarea profesorilor din municipiul Chișinău a fost votat cu scandal, la ședința CMC din 28 noiembrie. Aleșii PAS au fost de acord să îl susțină doar cu o condiție, dacă este acceptat amendamentul fracțiunii lor. După procedura de vot ca bază, însă, fracțiunea MAN s-a abținut să susțină amendamentul.
În debutul ședinței, o angajată din domeniul social din Chișinău i-a implorat pe consilierii municipali să voteze proiectul prin care bugetarii capitalei își vor primi salariile la timp, fără întârzieri, la începutul noului an. Femeia, cu voce tremurândă, a ținut un discurs la tribuna CMC: „Lucrătorii sociali au 5000 lei și lucrează 8 ore în picioare, deservesc oamenii, vă rog frumos, PAS, sunteți la guvernare și ați promis că toate programele sociale vor fi respectate”.
La 24 noiembrie, ședința CMC a eșuat după un scandal de proporții. Consilierii PAS au părăsit sala cu replici, după ce funcționarii publici au cerut salarii majorate.
Președinta Asociației Sindicale APL Chișinău, Angela Lupaș, a amenințat cu grevă japoneză, dacă lefurile funcționarilor publici din capitală nu vor fi majorate. „Nu cred că există o entitate în Guvern care mai are salariu de 6000 de lei. Avem câte 2-3 credite de consum. Suntem mame și tați, avem copii, familii care trebuie întreținute, familiile noastre consumă aceleași alimente ca și ale dvs, aceeași energie care s-a scumpit foarte mult”, a declarat Angela Lubaș, în fața consilierilor municipali.
Iar o funcționară din municipiul Chișinău a venit în lacrimi în fața consilierilor, la CMC, implorându-i pe aleși să aprobe decizia privind majorarea salariilor. „Trebuie să trăiesc până la 150 de ani ca să-mi plătesc toate creditele. Noi doar vă rugăm să aprobați majorarea lefii, care e mizeră la moment, nu putem trăi cu șase mii de lei. Nici facturile nu le putem achita integral. Auziți-ne durerea”, s-a plâns femeia.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!