23,13 lei/l ANRE anunță pentru joi benzină mai scumpă, motorina urcă și ea vizibil 19,6497 lei/€ BNM afișează euro și dolar în scădere, leul moldovenesc se întărește clar 15.000 Șefă ASP bănuită că vindea diplome medicale false pentru mii de euro mită 3 Trei oameni își pierd viața în impact frontal violent pe șoseaua din Lozova
Emmanuel Macron ia în calcul să se retragă de pe reţelele sociale: „Nu exclud, mă gândesc cu multă atenţie”

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat miercuri că ia în calcul să se retragă de pe reţelele sociale – inclusiv de pe platforma X (fosta Twitter), deţinută de Elon Musk, a relatat BFMTV. Potrivit declaraţiilor făcute de liderul francez, decizia nu va fi luată nici azi, nici mâine dimineaţă, întrucât prioritatea lui este să ducă lupta internă pentru el şi, totodată să încerce să obţină „elemente de reglementare şi vizibilitate”, scrie presa română.

Foto: Getty Images

Emmanuel Macron a venit la dezbaterea despre reţelele sociale, organizată la Toulouse, ca în vremea "vestelor galbene", într-un cerc de 300 de persoane, "să tragă un semnal de alarmă" cu privire la riscul pe care-l reprerzintă reţelele sociale la adresa democraţiei franceze.

Întrebat despre rolul șefului statului pe X și, în general, pe rețelele de socializare în era dezinformării online, Macron a răspuns: "Pe tema securităţii cibernetice, nu am vorbit prea mult despre asta, dar este, evident, o latură dublă a tuturor celor spuse şi este esenţială – vă mulţumesc că sunteţi implicaţi. Nu exclud ceea ce m-aţi invitat să fac: şi anume să mă retrag de pe aceste reţele (n.r.: sociale). Cred că, în acest caz, aceasta poate avea sens doar ca parte a unui proces mai amplu. Deci, nu o exclud astăzi, nu este ceva ce voi face mâine dimineaţă şi nu voi face niciun anunţ azi”.

Ulterior, în timpul declaraţiilor, liderul de la Palatul Élysée a mai făcut următoarele precizări: "Cred că prioritatea este, înainte de toate, să duc lupta internă pentru mine şi să încerc să obţin aceste elemente de reglementare şi vizibilitate".

„Este un lucru la care mă gândesc cu multă atenţie, credeţi-mă, şi pe care nu-l exclud deloc”, a mai menţionat preşedintele Franţei.


Pub