„Restricțiile vor fi reinstalate gradual, odată cu finalizarea Summitului.
Unele delegații vor părăsi Republica Moldova astăzi, iar o parte din oficiali va rămâne în țară pentru a participa la întrevederile bilaterale de mâine.
Din GMSS-CPE fac parte comunicatorii instituțiilor naționale din domeniul ordinii publice, securității și apărării naționale: Ministerul Afacerilor Interne cu Inspectoratul General al Poliției, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Migrație, Inspectoratul General de Carabinieri, Academia „Ștefan cel Mare” a MAI; Serviciul de Protecție și Pază de Stat; Serviciul de Informații și Securitate; Ministerul Apărării; Procuratura Generală; Autoritatea Aeronautică Civilă; Administrația Națională a Penitenciarelor.
GMSS-CPE recomandă tuturor persoanelor să se informeze din surse oficiale”, se arată în comunicat.
Delegații din țările UE și nu doar au fost întâmpinați pe covorul roșu de la Castel Mimi, de către președinta Maia Sandu în cadrul celui de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene, găzduit de Moldova. La moment, are loc deschiderea sesiunii plenare din cadrul Summitului CPE.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a ajuns la Castelul Mimi, unde are loc Summitul CPE. Oficialul a fost întâmpinat de președinta Maia Sandu.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!