23,75 lei/l Benzina se scumpește în weekend la 23,75 lei/l motorina la 20,72 lei/l noile prețuri ANRE 30 zile Primărița Durlești și viceprimarul plasați în arest 30 zile dosar delapidare terenuri publice CNA 72 ore Bărbat 49 ani găsit mort în apartament Botanica suspect 31 ani reținut după conflict spontan 4 zile Blocaj total șos Muncești circulație sistată Valea Crucii Băcioii Noi rute autobuz 18 deviate
(video) Prim-ministrul Ciocoi, imunizat cu vaccinul chinezesc, împotriva Covid-19

Premierul Aureliu Ciocoi s-a vaccinat astăzi împotriva Covid-19 cu serul produs de Sinopharm. Acesta afirmă că „imunizarea este singura și cea mai rapidă șansă de a reveni la normalitate”.

Foto: gov.md
Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, s-a vaccinat cu serul anti-Covid produs de Sinopharm.
„Am ales să mă vaccinez pentru a mă proteja pe mine, familia mea, dar și oamenii alături de care muncesc. Cred cu tărie că imunizarea este singura și cea mai rapidă șansă de a reveni la normalitate. Indiscutabil, pandemia ne-a dat peste cap multe planuri și tabieturi cotidiene cu care ne-am deprins. COVID-19 a reușit să ne izoleze, să ne impună un șir de restricții și a devenit o grea povară pentru sistemul de ocrotire a sănătății, oprind, în același timp, creșterea economică a multor state din lume. Din păcate, țara noastră nu este o excepție în acest sens. Totodată, pandemia ne-a permis să revenim la prețuirea sănătății - protejarea sănătății și lupta pentru viața noastră și a celor dragi a devenit cea mai mare preocupare.

Am încredere că eforturile oamenilor de știință în identificarea modalităților eficiente de combatere a virusului SARS-Cov-2 deja dau roade palpabile, vaccinarea masivă fiind fără alternativă în acest sens. Vă îndemn să respectați în continuare toate măsurile de precauție pentru a vă ocroti sănătatea și optați, fără rezerve, pentru imunizare”, a susținut Aureliu Ciocoi.

La începutul săptămânii, Republica Moldova a primit 250 mii doze de vaccin din partea Chinei, o parte fiind donație.


Pub