„La Bălți există o stație mare de alimentare a automobilelor cu gaz comprimat (SAAGC), precum și un centru de deservire specializată a echipamentelor de gaze, fapt care a determinat alegerea acestei localități pentru lansarea proiectului”, a declarat membrul Consiliului de Administrare al SA „Moldovagaz”, Ilie Tutunaru, la predarea vehiculului.
Autospeciala nouă va funcționa în Bălți timp de două luni, după care va fi redirecționată la alte localități din țară. „Ne propunem să purtăm negocieri preliminare cu conducerea municipiilor Comrat, Hâncești și Orhei. Unii dintre ei s-au arătat deja interesați să testeze acest vehicul pe loc”, a declarat Alexander Chiseev, directorul general al „Transautogaz”.
Capacitatea containerului de deșeuri pentru acest model de mașină este de 9 metri cubi și, datorită dimensiunii sale compacte, poate deservi inclusiv străzi înguste și stradele. Toate costurile de exploatare, aferente testării autospecialei pe metan, sunt suportate de întreprinderea „Transautogaz” în parteneriat cu reprezentanța „MAZ” din Moldova.


Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!