4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Alegeri Prezidențiale România, turul doi: A doua zi de vot în străinătate. Care este prezența la vot în Republica Moldova

Astăzi este a doua zi de votare în afara hotarelor României, în cadrul turului doi a Alegerilor prezidențiale, la care participă actualul președinte, Klaus Iohannis și ex-prim-ministra României, Viorica Dăncilă.

Foto: Timesofisrael.com

În prima zi în care s-a putut vota și în Republica Moldova, dar și în primele ore ale dimineții de 23 noiembrie, au reușit să voteze 6.379 de persoane. Au fost deschise 37 de secții de votare, iar programul de lucru al acestora este următorul:

  • vineri, 22 noiembrie – votarea începe la ora 12:00 şi se încheie la ora 21:00;
  • sâmbătă, 23 noiembrie - votarea începe la ora 07:00 şi se încheie la ora 21:00;
  • duminică, 24 noiembrie - votarea începe la ora 07:00 şi se încheie la ora 21:00, cu posibilitatea de prelungire.

Reamintim că în primul tur, în Republica Moldova, au votat 43.307 de persoane. Totodată, Diaspora românească a stabilit un record absolut al prezenței la vot - 675.348 de persoane au votat în afara țării. În primul tur, Klaus Iohannis a obținut o victorie categorică, acumulând 37,82% din voturi. Pe locul doi s-a clasat Viorica Dăncilă, cu 22,26% din voturi. Tot în primul tur, în Republica Moldova, peste 76% din alegători l-au preferat pe actualul președinte al României, Viorica Dăncilă acumulând doar 2,5% din voturi.


Pub