4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Facebook a promovat mesaje plătite de partidul lui Ilan Șor care îndeamnă la proteste împotriva Guvernului
Facebook a permis liderului Partidului ȘOR, Ilan Șor, să distribuie reclame cu mesaje ce îndeamnă la proteste și revolte împotriva guvernului pro-occidental, chiar dacă Șor și partidul său politic se află pe listele SUA de sancțiuni, relatează Associated Press, citată de The Guardian, scrie presa română.
Foto: GettyImages

Reclamele cu politicianul exilat din opoziție Ilan Șor au fost în cele din urmă înlăturate de pe Facebook însă nu înainte de a fi văzute de milioane de ori în Republica Moldova.

În încercarea de a exploata nemulțumirea oamenilor privind inflația și prețurile mai mari la combustibili, postările plătite de partidul ȘOR au luat în vizor guvernul președintelui Maia Sandu, care săptămâna aceasta a dat detalii despre un complot rusesc de a răsturna puterea folosind diversioniști externi.

„Încercările de destabilizare sunt o realitate și pentru instituțiile noastre, ele reprezintă o reală provocare”, a spus Maia Sandu joi, care a participat la depunerea jurământului de către noul guvern condus de premierul pro-occidental Dorin Recean, fostul consilier pe apărare și securitate al Maiei Sandu.

Reclamele arată cum Rusia și aliații săi au exploatat deficiențele platformelor sociale – la fel ca Facebook, multe dintre ele operate de companii americane – pentru a răspândi propagandă și dezinformare ce folosesc insecuritatea economică și socială drept armă, în încercarea de a submina guvernele din estul Europei.


Pub