Valeri Klimenko a declarat că fracțiunea Partidului Șor va vota Acordul de colaborare adițional la Protocolul de Înfrățire, încheiat între Primăria municipiului Chișinău și Primăria municipiului București, dar a adăugat că este necesară prelungirea unor astfel de acorduri și cu alte capitale.
„Propunem ca Primăria să fie obligată protocolar să revină la subiectul continuării unor acorduri de colaborare similare cu capitala Rusiei, Moscova, cu cea a Ucrainei, Kiev, cu cea a Belarusului, Minsk. Avem astfel de acorduri, ele au fost sistate, dar trebuiesc prelungite. Noi trebuie să prietenim cu aceste țări, capitale, popoare, să preluăm de la ele acele lucruri pozitive pe care le putem implementa la noi”, a precizat consilierul Șor.
În cadrul ședinței extraordinare de astăzi a Consiliului Muninical Chișinău, 42 de aleși locali au votat semnarea Acordului de colaborare adițional la Protocolul de Înfrățire, încheiat cu Primăria municipiului București la 4 noiembrie 1999.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!