Ce ați învățat în cei 4 ani de căsnicie?
Cleopatra: Avem 5 anul ăsta, în 2025 împlinim, în august, 5 ani de căsnicie. Îți vine să crezi ce repede a trecut timpul?
Edward: Prea repede.
Cleopatra: Am învățat că ne iubim din ce în ce mai mult.
Edward: Da, Speaker și mereu învățăm câte ceva, mereu descoperim la noi lucruri noi, mereu evoluăm, mai ales, uite, că tot vorbeam de sală, e ceva foarte important.
Cleopatra: Ne-am sudat relația prin experiențele, prin toate momentele prin care am trecut împreună…
Edward: … E mai frumos ca la început. E alt început acum.
Cleopatra: Ne-am maturizat împreună din toate punctele de vedere și faptul că ne dorim să creștem și să evoluăm în relația noastră e un lucru foarte important.
În acești ani ați întâmpinați și momente de cumpănă?
Cleopatra: Cred că singurul moment de cumpănă a fost distanța prin care am trecut în pandemie, chiar la începutul relației. Doar că nu am văzut-o ca pe un obstacol, am văzut-o ca pe o lecție și am zis, OK, avem de trecut prin asta, ce putem să facem este să fim la fel, să rezistăm, pentru că o putem face împreună.
Edward: Și să ne rugăm să treacă mai repede pandemia și să ne vedem și noi.
Cleopatra: A trecut, a fost bine.
Ce iubiți cel mai mult unul la celălalt?
Cleopatra: Zicem în același timp? Hai! 1, 2, 3 și… Tot!
Edward: Mie mi se pare că e perfectă. E tot ce mi-am dorit eu și parcă sunt mai atras de ea, mai… Nu știu, ceva se întâmplă. Că tot vine luna iubirii acum, la noi luna iubirii cred că e în fiecare lună. Ne place unul de altul, ne place să stăm împreună. E frumos, foarte frumos.
Cleopatra Stratan: „Eu nu pot să-mi văd viața fără el”
Cleopatra: Eu nu pot să-mi văd viața fără el. E o conștientizare pe care o am în fiecare zi. Mi se pare că ceea ce trăim în fiecare zi este din ce în ce mai intens pe parcursul anilor și mă simt atât de recunoscătoare și atât de norocoasă că ne avem unul pe celălalt. Și e rar. Dar e frumos.
Edward: Și eu la fel. Și lumea simte asta, pentru că vedem comentarii și feedback foarte frumos din partea lor și spun, „mamă, ce sudați sunteți, ce făcuți unul pentru altul!”. Ne bucurăm când se vede asta, dar noi nu forțăm sau noi nu ne postăm în online doar ca să atragem atenția sau… Nu, postăm și noi, ca toți oamenii, poze, videouri, reels-uri, că așa e normal.
Cleopatra: Viața noastră personală este cât de cât expusă în online și public. Așa a fost de la începutul relației, mai ales că suntem persoane publice, dar ne place să păstrăm pentru noi unele momente și e echilibrat.
Ce și-ar dori să schimbe unul la celălalt Cleopatra Stratan și Edward Sanda
Ce ați schimba unul la celălalt? Ceva mic, să zicem…
Cleopatra: Nu cred că aș schimba ceva…
Edward: Ceva mic? I-aș lua altă pereche de cercei, că sunt prea mici ăștia. (râd amândoi)
Cleopatra: Uite, asta cu mersul la sală… Înainte nu mergeam la sală, nu făceam sport deloc, m-am mai apucat eu de pilates și sigur și-ar fi dorit de mult timp să mergem împreună, dar, uite, anul ăsta s-a împlinit și asta a fost o schimbare la care cu siguranță te-ai gândit.
Edward: Da, dar nu mă gândeam că o să se și realizeze. (râde)
Cleopatra: Da, păi asta era o schimbare pe care și-ar fi dorit-o la mine – să merg la sală și să mă disciplinez din punctul ăsta de vedere, dar 2025 a fost un an al schimbărilor în bine, al conștientizărilor și al maturizării din mai multe puncte de vedere și anul ăsta îmi doresc foarte mult să mențin ceea ce am reușit să schimb în 2025.
Edward: Și eu chiar. Sper să rămân așa.
Păi și tu ai schimba ceva la Eduard?
Cleopatra: Nu, nu!
Edward: Ba da, vă zic eu ce – vrea să-mi fac barba mai mică decât o am acum. Ăsta cred că e singurul lucru.
Cleopatra: Dar n-aș schimba ceva radical. Adică nu-i ca și cum îmi doresc să și-o ia de tot.
Edward: I-am zis: „Vrei să mă rad de tot, să mă bărbiresc? Să vezi ce… clasa a 11-a sunt”.
Cleopatra: Suntem colegi de bancă după aia. (râde)
Cleopatra: Nu, îmi place într-adevăr când are barba mai micuță, nu știu, îi dă așa o…
Edward: … Un flavour mai young. (râde)
Cleopatra: Da, oricum, el e chipeș tot timpul.
Aveți planuri pentru Ziua Îndrăgostiților?
Cleopatra: La noi, ziua îndrăgostiților e în fiecare zi. N-avem nevoie de o zi specială în calendar sau o zi mondială ca să putem să o sărbătorim. Dar găsim noi un prilej.
Edward: O să o sărbătorim și atunci, nu știm cum.
Cleopatra: Poate ieșim cu prietenii…
Edward: Da, ieșim cu alții îndrăgostiți.
Cleopatra: Exact! Sărbătorim între cupluri.
Edward: Da, cred că cel mai probabil așa o să fie. Cadouri încă nu știm ce o să fie, dar eu cred că o să fie ceva.
Cleopatra: Oricum, e foarte posibil să le facem dragilor noștri fani o surpriză muzicală cu prilejul sărbătorilor de îndrăgosteală.
Cleopatra Stratan: „Să ne mai punem așa câteva cărămizi în cariera noastră și după aceea ne gândim să ne mărim familia”
La copii vă gândiți sau e ceva pentru viitorul îndepărtat?
Cleopatra: N-aș zice neapărat îndepărtat. E pentru viitor. Acum…
Edward: Acum să vedem cât de repede. (râd amândoi)
Cleopatra: Mai vrem să mai stăm un pic. Consider că sunt prea tânără. Mai aștept. Avem timp. Vrem să mai călătorim, vrem să mai facem lucruri pe care le putem face când suntem doar noi doi și vrem să profităm de acest timp. Să ne mai punem așa câteva cărămizi în cariera noastră și după aceea ne gândim să ne mărim familia.
Edward: Decizia este mai mult a ei. Că dacă ar fi după mine, aș fi un tată tânăr.
Cleopatra: Păi și eu o să fiu, o să fim niște părinți tineri.
Edward: Dar… acum când o să dea Dumnezeu! Nu știu, el știe cel mai bine.
Vorbeați despre călătorii. Ce destinații de vacanță vă doriți să bifați în 2026?
Edward: Bali!
Cleopatra: Ne-am luat deja bilete pentru anul ăsta de anul trecut, în Bali. O să mergem cu prietenii noștri.
Edward: Apropo de Bali, ea e foarte ascultată în Indonezia, nu doar în Bali, piesele ei încă se ascultă acolo.
Cleopatra: Chiar sunt foarte curioasă dacă o să întâlnesc pe cineva care o să mă recunoască, nu știu. Să vedem, o să fie foarte frumos. Suntem siguri că o să fie foarte frumos. Am auzit doar păreri frumoase despre Bali și ne-am dorit de foarte mult timp o destinație de genul ăsta. În sfârșit putem să o bifăm și venim cu detalii când ne-ntoarcem.
Edward: Venim mai bronzați, promitem!
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!