Cu această ocazie deosebită pentru absolvenți și profesori, directorul Colegiului de Inginerie din Strășeni a susținut o cuvântare de la tribună, mulțumind tuturor celor care au făcut posibil ca această instituție să înflorească și să dea roade, la doi ani de la lansare.
„Țin să mulțumesc profesorilor care sunt înrolați la Colegiul de Inginerie din Chișinău. Profesorii ce muncesc aici sunt unii dintre cei mai profesioniști din țară. Majoritatea dintre ei au predat la Universitatea Tehnică din Moldova. Au experiență peste 15-20 de ani. Fără dăruirea lor în acest proces de studii, mai ales că în 2018 am fost la etapa incipientă, fără contribuția lor enormă și munca care au depus-o, nu am fi putut să ne bucurăm de acest eveniment”, a declarat directorul Colegiului, Marin Ciobanu.
Marin Ciobanu / Sursa:Colegiul de InginerieTotodată, șeful instituției de învățământ a ținut să mulțumească oamenilor și partenerilor fără de care acest proiect inovativ nu ar fi prins viață în Republica Moldova.
„Aș dori să-i mulțumesc lui Valeriu Lazăr, fost ministru al Economiei, care acum 7 ani a crezut în acest proiect, fiind că nu toți au crezut în el. Țin să mulțumesc partenerilor celor 21 de companii ai colegiului. Suntem mândri că avem 21 companii transnaționale, care asigură pregătirea profesională a viitorilor angajați și oferă locuri de muncă absolvenților. Companiile au investit în voi, achitând câte 12 mii de lei per an, care cumulativ au achitat în jur de 2000 de euro, în acești ani de studii pentru Dvs.”, a precizat directorul.
Absolvenți / Sursa:Colegiul de InginerieCiobanu susține că proiectul a apărut ca o necesitate pentru Republica Moldova, deoarece „la nivel de școli profesionale cât de cât stăm bine, la nivel de absolvenți ai universităților, la fel, stăm bine, iar ceea ce ține de pătura mijlocie, dacă putem să-i spunem așa, pe scala profesională a tinerilor cu diplome, lipsește practic cu desăvârșire. Aici mă refer la manageri funcționali, manageri operaționali, care se regăsesc mai mult în partea tehnică în cadrul întreprinderilor: șefi de schimb, maiștri, ajutori pe diferite sectoare ale producerii”.
Absolvenți / Sursa:Colegiul de Inginerie„Absolvirea unei instituții de învățământ întotdeauna a fost un eveniment foarte important, atât pentru profesori, cât și pentru voi, mai ales că voi sunteți primii absolvenți ai Colegiului de Inginerie din Strășeni. Îmi aduc foarte bine aminte prima întâlnire cu Dvs. pe care am avut-o la Bălți. Ați avut un noroc extraordinar din motiv că din primele zile de studiu a Dvs. la Colegiu de Inginerie ați avut posibilitatea să lucrați la întreprinderi foarte avansate tehnologic. Sper că foarte multe lucruri interesante ați văzut, le-ați studiat și sper mult să le puteți aplica în întreprinderi. Mă bucur că deja am întâlnit studenți care sunt încadrați în câmpul muncii și fac față. Mulțumesc că ați rezistat și felicitări că ați absolvit”, a menționat unul dintre foștii profesori ai actualilor absolvenți.
Absolvenți / Sursa:Colegiul de InginerieColegiul de Inginerie din Strășeni a câștigat recent un proiect care va permite crearea în cadrul instituției de învățământ a Incubatorului tehnologic de afacere. Partenerii proiectului privind crearea Incubatorului tehnologic de afacere sunt ODIMM.
Partenerii dispun de resurse financiare, iar proaspeții absolvenți care vor să deschidă o afacere vor fi susținuți atât de platforma Incubatorului tehnologic de afacere, cât și de profesorii Colegiului de Inginerie din Strășeni.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!