19,51 lei/l Motorină coboară sub 20 lei/l la 19,51 lei/l, benzină 23,03 lei/l; noile prețuri ANRE pentru weekend la pompă 12.636 lei Polița obligatorie medicală rămâne 12.636 lei în 2026, buget FAOAM de 19 mld lei votat în prima lectură de Parlament 19,85 lei Euro avansează la 19,85 lei în creștere cu 3 bani, dolar 16,94 lei în scădere, curs BNM pentru weekend 665.000 Peste 665.000 pensionari în 2026 cu indexare 6,8%; Chicu cere creștere economică pentru pensii mai mari
Scandal în Ucraina. Vicepreședintele comisiei de apărare, vacanță în Maldive în plin război: Zelenski îl acuză de trădare

Deputatul Iurii Aristov, lider al partidului lui Zelenski, Servitorii Poporului, a demisionat din funcție și este investigat de Serviciul de Securitate al Ucrainei, după o anchetă care arăta că, în timp ce ucrainenii încercau să înainteze cu contraofensiva, acesta s-a aflat în vacanță cu familia la un hotel de cinci stele în Maldive. A fost o „trădare” în timpul războiului, a declarat președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, scrie digi24.ro.

Foto: digi24.ro

Ofițerii Biroului de Investigații de Stat, împreună cu Serviciul de Securitate al Ucrainei (SSU), investighează legalitatea călătoriei parlamentarului Yurii Aristov pe fondul agresiunii armate a Rusiei împotriva Ucrainei, anunță miercuri dimineață presa ucraineană.

Serviciul de Securitate și Biroul de Investigații de Stat desfășoară acțiuni de investigație împotriva lui Aristov, care este și vicepreședinte al Comisiei Radei Supreme pentru securitate națională, apărare și informații, și care, în ciuda interdicției de călătorie în străinătate în timpul războiului, a plecat în vacanță în insulele din Oceanul Indian.

„Procedurile penale sunt legate de actualul vicepreședinte al Comisiei Radei Supreme pentru securitate națională, apărare și informații. S-a stabilit că, la jumătatea lunii iulie a acestui an, deputatul stătea într-un hotel de pe insula Ithaafushi din Maldive”, au transmis serviciile de investigații, într-un comunicat de presă. 

Potrivit datelor preliminare, pentru a părăsi ilegal Ucraina, în documentele oficiale de călătorie în străinătate au fost introduse informații false, în special, cu privire la durata, scopul și țara în care avea loc o „călătorie de afaceri” a deputatului.

S-a confirmat acum că, în iulie anul acesta, deputatul a efectuat o vizită de lucru într-o țară europeană vecină timp de trei zile. Este vorba de Polonia. Acolo, pe 10 iulie, a deschis de la distanță un concediu medical într-una dintre instituțiile medicale private din Kiev până la 19 iulie 2023 inclusiv. Totodată, în sistemul electronic de sănătate au fost introduse informații inexacte, nefiind efectuat efectiv un examen medical.

De asemenea, s-a constatat că deputatul, împreună cu familia sa - soția și copiii săi - au stat pe teritoriul Republicii Maldive, la complexul hotelier Waldorf Astoria Maldives, până pe 22 iulie.

În timpul perchezițiilor la reședința deputatului, SSU a găsit pașaportul deputatului, care conținea ștampile de călătorie în Maldive.

La 15 iulie, au apărut informații potrivit cărora Yurii Aristov, în vârstă de 48 de ani, vicepreședintele Comisiei Radei Supreme pentru securitate națională, apărare și informații, a fost văzut la mijlocul lunii iulie la Hotelul de 5 stele Waldorf Astoria Maldive pe insula privată Ithaafushi, Maldive.

Volodimir Zelenski a declarat marți că va avea toleranță zero față de corupție. El a denunțat „trădarea” deputatului Yurii Aristov, văzut la un hotel de lux de cinci stele din Maldive în iulie.

În discursul său de marți noaptea, președintele ucrainean a făcut aluzie la vacanța opulentă a lui Aristov, spunând că a fost o „trădare” în timpul războiului. 

„Orice trădare internă... sau orice îmbogățire personală în loc de apărarea intereselor Ucrainei va provoca cel puțin furie. Trebuie să lucrați în Ucraina și pentru interesele poporului ucrainean”, le-a transmis Zelenski oficialilor ucraineni.


Pub