„Uniunea Administratorilor Autorizați din Moldova (UAAM) respinge generalizările care atribuie întregului corp profesional presupuse abuzuri individuale. Orice faptă ilegală trebuie investigată, probată și sancționată de autoritățile competente. Răspunderea individuală nu poate fi înlocuită prin culpabilizarea colectivă a unei profesii necesare funcționării economiei.

Uniunea Administratorilor Autorizați din Moldova consideră necesară o clarificare publică a rolului procedurilor de insolvabilitate și al profesioniștilor implicați în desfășurarea acestora. Înțelegem preocupările privind soarta întreprinderilor, protejarea locurilor de muncă și recuperarea datoriilor. Aceste preocupări sunt împărtășite de administratorii autorizați, care lucrează cu efectele concrete ale crizelor economice. Tocmai de aceea, dezbaterea publică trebuie să pornească de la delimitarea corectă a cauzelor dificultăților financiare, a competențelor participanților și a responsabilităților prevăzute de lege.

Cu titlu prealabil este de subliniat că, administratorul autorizat nu deschide procedura de insolvabilitate și nu declară, prin propria voință, întreprinderea insolvabilă. Aceste atribuții aparțin instanței de judecată. Intervenția profesionistului se întemeiază pe un mandat judiciar, într-o situație în care dificultățile de plată și datoriile invocate există deja.

Această succesiune este esențială pentru înțelegerea profesiei: întreprinderea acumulează obligații pe care nu le mai poate executa, instanța este sesizată, iar administratorul este desemnat să își exercite mandatul. El intervine ulterior apariției dificultăților și acumulării datoriilor; simpla sa desemnare nu îl face responsabil pentru producerea lor. Nu se poate deduce culpa administratorului autorizat pentru insolvabilitatea unei întreprinderi din faptul că acesta a fost numit să administreze procedura. O asemenea concluzie ar confunda cauza crizei cu intervenția profesională destinată gestionării consecințelor sale.

În multe situații, ceea ce devine vizibil publicului după desemnarea administratorului insolvabilității reprezintă rezultatul unor împrejurări anterioare: datorii acumulate, lipsă de lichidități, pierderea piețelor, diminuarea patrimoniului sau absența finanțării. Constatarea și prezentarea acestor probleme nu echivalează cu provocarea lor. Administratorului autorizat îi poate fi evaluată conduita în exercitarea mandatului, pe baza unor fapte concrete, însă nu îi poate fi transferată automat responsabilitatea pentru situația economică pe care o preia.

Această delimitare trebuie înțeleasă și în raport cu funcția sistemului de insolvabilitate. Republica Moldova a introdus primele reglementări în materie în anul 1992, după proclamarea independenței din 27 august 1991, odată cu construirea cadrului economiei de piață. Legea nr. 845 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi și Legea nr. 851 cu privire la faliment au fost adoptate în aceeași zi, la 3 ianuarie 1992. Legiuitorul a recunoscut astfel că libertatea de a desfășura afaceri trebuie însoțită de mecanisme pentru soluționarea situațiilor în care obligațiile comerciale nu mai pot fi executate.

Prin urmare instituția insolvabilității nu este o invenție exclusivă a legiuitorului moldovean. Ea aparține tradiției juridice a economiilor de piață și funcționează în statele occidentale, prin reglementări naționale adaptate fiecărei țări. Evoluția legislației moldovenești a fost influențată de modelul german. Similaritatea de principiu este vizibilă și astăzi: atât legea moldovenească, cât și § 1 din Insolvenzordnung urmăresc satisfacerea colectivă a creditorilor, prin valorificarea patrimoniului ori printr-un plan care poate permite continuarea întreprinderii.

Experiența germană demonstrează legitimitatea acestui mecanism într-o economie dezvoltată. Originea sa europeană nu exclude îmbunătățirea regulilor naționale, dar nici dificultățile unor dosare nu justifică prezentarea insolvabilității, în sine, drept un sistem nociv.

Prin urmare, procedura de insolvabilitate nu reprezintă o particularitate locală creată în interesul administratorilor autorizați, ci un mecanism juridic cu tradiție în economiile dezvoltate. Această origine justifică o abordare serioasă a funcției sale economice și a perfecționării sale, în locul unei discreditări generale a sistemului sau a profesiei care îl deservește.

În acest context, trebuie clarificată ideea, frecvent exprimată în spațiul public, potrivit căreia procedura de insolvabilitate ar avea obligația de a salva orice întreprindere. Legea insolvabilității stabilește drept scop satisfacerea colectivă a creanțelor creditorilor, prin restructurare sau prin faliment. Salvarea unei afaceri viabile este o soluție importantă, dar nu constituie un rezultat pe care administratorul autorizat îl poate garanta indiferent de starea întreprinderii.

Restructurarea presupune perspective economice reale, resurse și un plan credibil. Implicarea timpurie a debitorului este esențială. Administratorul autorizat poate propune sau contribui la elaborarea planului, însă nu îl poate impune unilateral: creditorii îl acceptă potrivit regulilor legale, iar instanța îl confirmă. Administratorul autorizat organizează și îndeplinește atribuțiile procedurale, dar nu se substituie creditorilor și instanței în luarea deciziilor care le aparțin. În consecință administratorului autorizat nu i se poate atribui exclusiv rezultatul unui proces care depinde de viabilitatea afacerii, de finanțare și de deciziile celorlalți participanți.

Nici afirmația că, în statele occidentale, restructurările ar depăși în mod obișnuit falimentele nu este susținută de statisticile consultate. În Franța, datele Ministerului Justiției pentru anul 2024 arată că, din 55.486 de deschideri de proceduri colective la tribunalele comerciale, 38.006 au fost încadrate în categoria lichidărilor judiciare imediate, reprezentând aproximativ 68,5%, față de 16.218 proceduri de redresare judiciară și 1.139 proceduri de salvgardare. Categoria lichidărilor imediate include, conform metodologiei franceze, și lichidările dispuse după desființarea unui plan. În Anglia și Țara Galilor, lichidările au reprezentat aproximativ 93% din cele 23.938 de insolvențe ale societăților înregistrate în anul 2025.

În România, o analiză bazată pe date ONRC pentru perioada 2019–2024, indică intrarea în faliment a aproximativ 86,2% din procedurile analizate. Deși aceste statistici folosesc metodologii diferite, ele contrazic prezentarea predominanței reorganizărilor/restructurărilor drept regulă generală în Europa.

Aceste date trebuie privite în raport cu situația întreprinderilor care ajung în procedură. Ponderea falimentelor nu constituie, prin ea însăși, dovada unei activități necorespunzătoare a administratorilor autorizați. Un profesionist nu poate reconstitui prin simpla sa desemnare capitalul consumat anterior, piața pierdută sau finanțarea inexistentă. Atunci când redresarea nu mai este realizabilă, administrarea ordonată a patrimoniului și recuperarea creanțelor îndeplinesc o funcție economică necesară, limitând propagarea pierderilor către alte întreprinderi.

Prin urmare, frecvența falimentelor nu dovedește, prin ea însăși, nici caracterul necorespunzător al sistemului, nici culpa profesioniștilor care administrează procedurile.

De aici rezultă importanța intervenției înainte ca dificultățile financiare să se transforme într-o incapacitate de plată profundă. Salvarea unei afaceri trebuie pregătită cât mai devreme, cât timp există resurse, încredere și posibilitatea negocierii cu creditorii. Aceasta este și orientarea Directivei europene privind restructurarea și insolvența, iar transpunerea Directivei (UE) 2019/1023 se regăsește în planul de acțiuni al Ministerului Justiției pentru anul 2026. UAAM susține dezvoltarea instrumentelor de prevenire a insolvabilității și perfecționarea restructurării accelerate, astfel încât întreprinderile viabile să poată beneficia efectiv de o intervenție la timp. Prevenirea crizei și intervenția timpurie trebuie să devină priorități comune ale autorităților, întreprinderilor, creditorilor și profesioniștilor.

În egală măsură, trebuie explicată o particularitate esențială a profesiei: administratorul autorizat își exercită mandatul într-un cadru permanent de supraveghere și control, integrat în însăși desfășurarea procedurii. Creditorii intervin prin organele lor, instanța exercită controlul judiciar, administratorul are obligații de raportare, iar măsurile sale pot fi contestate. Pentru operațiunile determinate de lege sunt necesare aprobările organelor competente. Controlul însoțește astfel continuu activitatea profesională și permite verificarea măsurilor permanent în cursul procedurii.

Acest aspect are o importanță deosebită: administratorul autorizat nu își exercită atribuțiile într-un spațiu lipsit de supraveghere și nu deține o putere discreționară asupra întreprinderii. Atunci când o măsură presupune aprobarea creditorilor sau intervenția instanței, aprecierea ei trebuie să țină seama de întregul proces decizional. Nu este corect ca rolul celorlalți participanți să fie omis, iar întreaga responsabilitate să fie atribuită exclusiv profesionistului care a propus sau a executat măsura.

Controlul creditorilor, controlul judiciar și răspunderea disciplinară formează un ansamblu de garanții care trebuie recunoscut și utilizat efectiv. Prin urmare, prezentarea administratorului autorizat drept persoana care hotărăște discreționar soarta unei întreprinderi omite rolul legal al creditorilor și al instanței de judecată. O evaluare corectă trebuie să arate cine a propus o măsură, cine a aprobat-o, ce alternative existau și care era situația economică la acel moment. UAAM susține aplicarea efectivă a mecanismelor de control, deoarece acestea protejează atât participanții la procedură, cât și administratorii care își exercită corect mandatul.

La aceste mecanisme se adaugă răspunderea disciplinară. Structura legală a Comisiei de autorizare și disciplină cuprinde nouă membri: trei reprezentanți desemnați de Ministerul Justiției, unul de Ministerul Economiei, doi profesori universitari, în drept și în științe economice, și trei reprezentanți desemnați de Uniune. Reprezentanții UAAM sunt minoritari în această structură și nu pot decide singuri soluțiile disciplinare.

Comisia este independentă în exercitarea atribuțiilor sale și nu constituie un organ intern al Uniunii. În consecință, existența reprezentanților profesiei în componența sa nu poate fi prezentată drept un mecanism prin care UAAM ar controla soluțiile disciplinare. Participarea profesioniștilor contribuie la examinarea competentă a situațiilor, într-un cadru colegial care include reprezentanți ai autorităților și ai mediului academic.

Dincolo de mecanismele legale de control, Uniunea consideră că accesul la informațiile privind desfășurarea procedurilor este esențial pentru prevenirea suspiciunilor neîntemeiate și consolidarea încrederii în activitatea administratorilor autorizați. Interesul Uniunii pentru transparență se exprimă și prin inițiative concrete. UAAM a dezvoltat pe bani proprii Buletinul electronic „Registrul cauzelor de insolvabilitate”, disponibil pe reginsolv.md, care permite consultarea publică a actelor și anunțurilor publicate în legătură cu procedurile. Accesul gratuit la informație oferă creditorilor și persoanelor interesate posibilitatea de a urmări mai ușor desfășurarea acestora. Uniunea continuă să susțină consolidarea cadrului juridic al acestui instrument, pentru o publicitate mai accesibilă și mai eficientă.

În aceeași direcție, UAAM promovează modernizarea procedurilor prin digitalizare și dezvoltarea vânzărilor și licitațiilor online. Experiența UNPIR din România, care a inițiat o platformă dedicată licitațiilor online, constituie un exemplu relevant. Extinderea accesului cumpărătorilor și vizibilitatea ofertelor pot contribui la o concurență mai bună și la valorificarea eficientă a bunurilor, în interesul creditorilor.

O economie funcțională are nevoie atât de instrumente pentru dezvoltarea afacerilor, cât și de proceduri pentru tratarea dificultăților și a eșecului economic. Insolvabilitatea permite recuperarea și redistribuirea resurselor, păstrarea activităților viabile și limitarea efectelor produse de acumularea datoriilor. Administratorii autorizați participă la acest proces într-un moment dificil, în care resursele sunt limitate, iar interesele participanților sunt adesea divergente. Recunoașterea acestei realități este esențială pentru o apreciere echilibrată a profesiei.

Uniunea Administratorilor Autorizați din Moldova respinge ferm stigmatizarea colectivă a profesiei, atât prin atribuirea administratorilor autorizați a unei culpe pentru simplu fapt că gestionează consecințele insolvabilității, cât și prin extinderea asupra întregii bresle a unor suspiciuni sau acuzații referitoare la situații individuale. Orice sesizare concretă trebuie examinată de autoritățile competente, pe baza probelor, cu delimitarea responsabilităților și respectarea garanțiilor procedurale. UAAM susține transparența, responsabilitatea individuală și aplicarea legii, în aceeași măsură în care apără demnitatea și independența profesională a membrilor săi.

Uniunea rămâne deschisă dialogului cu autoritățile, mediul de afaceri, creditorii și presa pentru îmbunătățirea cadrului de insolvabilitate. Un asemenea dialog poate produce rezultate atunci când pornește de la date corecte, respectă competențele instituționale și valorifică experiența profesioniștilor. Consolidarea sistemului presupune colaborare și încredere în aplicarea legii, iar administratorii autorizați și UAAM sunt parteneri necesari în acest efort”, se menționează în reacția expediată de Uniunea Administratorilor Autorizați din Moldova la solicitarea UNIMEDIA.

Prim-ministrul Vasile Tofan a lansat o serie de acuzații în adresa administratorilor de insolvabilitate din țară, la ședința Guvernului, la ședința din 30 septembrie. „Îi cunosc încă din viața mea precedentă, casta asta, unii din ei intangibili. Unii sunt foarte toxici, au prefăcut asta într-un mare business, vin și efectiv atacă companiile, uneori pentru credite mici, își bat joc și de familii, și de firme, extrag bani din asta. Mult timp nu s-a făcut curățenie acolo, dar nu trebuie să uităm de aceste profesii juridice. În ultima perioadă au fost deja 5 sancțiuni aprobate la o serie din aceste persoane, li s-a retras licența și acum luptă, pentru că vor să rămână acolo, să continue fărădelegile pe care le fac”, a declarat Tofan.

---