Cei doi soți au fost puși sub acuzare în fața sistemului judiciar american încă din 2020 pentru trafic de cocaină și „conspirație narcoteroristă” . Așteptările tuturor sunt ca aceștia să pledeze nevinovați și riscă închisoare pe viață.
Rechizitoriul a fost făcut public sâmbătă. Documentul are 25 de pagini și prezintă în termeni juridici teoria pe care administrația Trump o susține de luni de zile, aceea că mai bine de 25 de ani, liderii venezueleni au abuzat de încrederea publică asociată pozițiilor lor și au corupt instituții odinioară legitime pentru a aduce tone de cocaină în Statele Unite.
Întregul proces, ca și operațiunea din weekend din Venezuela, amintesc de un alt caz celebru, cel al Generalului Manuel Noriega, arestat după invazia SUA în Panama din decembrie 1989. Acesta și-a petrecut tot restul vieții în închisoare în Statele Unite, în Franța și în Panama.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!