Ex-deputatul Vladimir Andronachi, reținut pentru spălare de bani, rămâne în arest preventiv: Curtea de Apel Centru a respins recursul avocatului

Fostul deputat Vladimir Andronachi rămâne în arest preventiv. Curtea de Apel Centru a respins luni, 15 septembrie, recursul avocatului acestuia, care a contestat decizia judecătorului de instrucție privind plasarea ex-deputatului în arest preventiv pentru 30 de zile, scrie zdg.md.

Foto: Facebook

La începutul lunii septembrie, Andronachi a solicitat examinarea demersului procurorilor de aplicare a măsurii preventive în lipsa sa.

Ex-deputatul Partidului Democrat, Vladimir Andronachi, a fost reținut, în seara de 2 septembrie 2025.

Potrivit PA, Vladimir Andronachi este vizat într-un dosar penal pornit pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari, infracțiune prevăzută de art. 243 alin. (3) lit. b) din Codul penal.

„Demersul procurorilor prin care se solicită 30 de zile de arest pentru Vladimir Andronachi este unul neîntemeiat, la fel ca întreg dosarul pe care aceștia l-au reluat subit în plină campanie electorală”. Declarația a fost făcută de avocatul acestuia, Vladimir Moșneaga.

Pe data de 5 septembrie, ex-deputatul, Vladimir Andronachi, reținut pentru spălare de bani, a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Anunțul a fost făcut de Procuratura Anticorupție.


Pub