20,09 lei/l Motorina trece de 20 lei; benzina 22,86 lei/l, prețuri ANRE de mâine 1.197 Cazuri de boli infecțioase în Chișinău în ultima săptămână; 65% copii 200.000 lei Doi bărbați din Drochia condamnați pentru PVP; PCCOCS anunță confiscări 19,7149 lei/€ Leul se întărește ușor față de euro; vezi cursurile BNM de azi
(stop cadru) Carmen Tănase: „Putin are un ușor retard, de mic l-a avut, așa l-am luat din stradă. Obama e extrem de încrezut”

Actrița de teatru și film din România Carmen Tănase are doi motani, pe nume Putin și Obama. În cadrul unui interviu cu Dorin Galben, actrița a povestit despre aceștia, a dezvăluit cine i-a botezat în cinstea liderilor mondiali, dar și cum politica poate distruge relațiile dintre oameni și chiar unele căsnicii.

Foto: captura ecran

Carmen Tănase spune că fiul său i-a numit pe cei doi motani Obama și Putin: „Sunt bătrâni, dar sunt în viață”.

Întrebată ce părere are despre cei doi politicieni, actrița a menționat: „Haideți că vreau să ajung acasă. Să trecem peste întrebarea asta, voi povesti despre pisoii mei”.

„Obama este extrem de încrezut, este foarte conștient de faptul că e frumos, este negru și pufos și umblă tot timpul cu coada sus ca o antenă – e un semn că pisoiul este foarte mândru. Putin, pisoiul vreau să spun, are un ușor retrard, de mic l-a avut, așa l-am luat de pe stradă. Este un pisoi singuratic, pentru că așa a fost crescut de fiul meu, într-o cameră, separat de alții și așa și a rămas. Dacă îi arde de joacă, se joacă singur, în sens că o dată îl apucă alergatul și dă o tură prin curte. Este de treabă și e un pisoi normal, dacă îi vine să fie mângâiat, vine la tine și se uită așa fix și cere să fie mângâiat, nu dă buzna”, a relatat Carmen Tănase.

„Ei doi nu se înțeleg deloc. Bine, Putin nu se înțelege cu nimeni, Putin pisoiul am vrut să zic, el e în lumea lui, așa”, a adăugat actrița.

„Dar dacă vorbim despre politicieni, cum credeți, cât de mult se aseamănă acele caracteristici pe care le-ați dat pentru pisoi?”

„Pentru Obama și pentru Putin mă întrebați? Nu mă aduceți la aceeași întrebare, că nu răspund, sunt șmecheră eu”, a răspuns Carmen Tănase.

În cadrul aceluiași interviu, Carmen Tănase a declarat că la Chișinău se simte ca acasă. Cât despre moldoveni, aceștia sunt foarte drăguți și modești”, a menționat actrița, precizând că îi place mult și accentul moldovenesc.


Pub