„Este o decizie a domnului Dodon, discutată cu apropiații din partid, cu partenerii de stânga și cu unii parteneri de la Moscova și pe urmă a fost luată această decizie, care deschide calea spre schimbarea comportamentului, mesajului, privarea presei de a ataca niște lucruri”, a mai menționat Dumitru Diacov.
Fostul șef de stat, liderul PSRM, Igor Dodon, a anunțat pe 18 octombrie 2021 că își dă demisia din funcția de deputat întrucât nu se regăsește în actualul Parlament.
Liderul socialiștilor a spus că va conduce Asociația Oamenilor de Afaceri din Moldova și Federația Rusă, prin care va încerca să atragă proiecte investiționale în Republica Moldova.
De asemenea, Igor Dodon a anunțat că PSRM ar putea lichida funcția de președinte de partid și acesta va fi condus de un comitet și un secretar.
Toate deciziile ar urma să fie discutate și adoptate la congresul din 18 decembrie al formațiunii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!