„Am analizat situația care s-a creat după anunțul PD de sâmbătă. Rămâne doar să luăm act de această poziție, dar nu pot să o accept ca și conducător al Guvernului, iar în condițiile dificile în care ne aflăm nu putem lăsa acest proces să continue”, a declarat Chicu.
„Azi dimineață am avut o discuție cu cei 4 colegi din cele 4 ministere unde au fost delegați de PD, i-am informat că pentru a evita incertitudinea, azi voi ieși cu propunerea în adresa Președintelui de a revoca colegii respectivi și de a numi alți miniștri, astfel încât aceste ministere să funcționeze așa cum au funcționat până astăzi. Mă refer la Ministerul Educației, Ministerul Economiei și Infrastructurii, Ministerul Apărării și Biroul reintegrare”, a precizat premierul.
„Am înaintat Președintelui propunerea de revocare a acestor 4 miniștri și de demisie a ministrului Oleg Țulea. Tot astăzi voi veni în adresa Președintelui RM cu propuneri de candidaturi pentru funcțiile vacante”, a mai adăugat Chicu.
Amintim că sâmbătă, 7 noiembrie, liderul PD, Pavel Filip, a anunțat că formațiunea își va retrage miniștrii din cadrul Guvernului actual, imediat după învestirea în funcție a președintelui țării, ales în cadrul turului II al scrutinului prezidențial, care va avea loc pe 15 noiembrie.
La 16 martie 2020, la nici 30 de minute de la semnarea acordului dintre Partidul Socialiștilor și Partidul Democrat, privind crearea majorității parlamentare, miniștrii propuși de PD au depus jurământul.
Astfel, democrații au înaintat 5 miniștri în Guvernul condus de Ion Chicu:
Cristina Lesnic - viceprim-ministră pentru Reintegrare,
Alexandru Pînzari - ministru al Apărării,
Igor Șarov - ministru al Educației, Culturii și Cercetării,
Oleg Țulea - ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene,
Sergiu Railean - ministru al Economiei și Infrastructurii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!