„Aprobarea planurilor urbanistice menționate mai jos, fără avizul general eliberat de MIDR, este ilegală.
Plan Urbanistic Zonal (în volum parțial) pentru teritoriul adiacent str. Bucovinei, municipiul
Chișinău;
Plan Urbanistic Zonal pentru teritoriul din perimetrul străzilor Timiș – Nucarilor – Bujorilor din mun. Chișinău;
Plan Urbanistic Zonal privind dezvoltarea teritoriului Întreprinderii Mixte „Niagara” Club SRL din str. Ghidighici;
Plan Urbanistic Zonal pentru terenul cu nr. cadastral 0100312.009, din str. Ginta Latină 16;
Plan Urbanistic Zonal pentru teritoriul din perimetrul străzilor Ceucari – Socoleni – Iazului”.
În acest sens, am expediat un demers către primărie și organele de drept pentru a verifica legalitatea acțiunilor primăriei mun. Chișinău.
În cazul în care Planurile Urbanistice Zonale nu vor fi avizate de către Minister, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) din Legea citată, vor fi considerate nevalabile și vor servi ca temei de contestare a Deciziei Consiliului municipal Chișinău de către Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat, prin prisma prevederilor art. 68 al Legii nr. 436/2006 privind administrația publică locală.
Menționez că aprobarea documentației de urbanism cu încălcarea legislației în vigoare, constituie componentă de contravenție, potrivit prevederilor art. 177 alin. (1) lit. i) al Codului Contravențional nr. 218/2008 și atrage răspundere contravențională.
Colegii mei din Parlament deja au înregistrat un proiect de lege care să înăsprească sancțiunile pentru încălcarea legislației în domeniul construcțiilor. Proiectul prevede amenzi de până la 20 000 de lei și până la 1 an interdicție de a ocupa o funcție publică, acesta este riscul funcționarilor publici care vor emite autorizații ilegale de construcție”, a declarat ministrul Spînu.
La ședința de astăzi a Primăriei, edilul capitalei, Ion Ceban, a declarat că „scandalul PAS pe decizia CMC de a vinde un lot de teren în centrul capitalei este o fumigenă care vrea să distragă atenția de la vânzarea Stadionului Republican”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!