Mai mult, martorul remarcă faptul că ceilalți oameni din avion îl priveau mai curând cu curiozitate decât cu ostilitate, unii încercând să-l fotografieze, deși acest lucru era interzis.
„Nimeni nu privea cu ură, nu-nu, el e personajul negativ care stârnește admirația (periculos moment), el e Godzila financiară căruia voiau să-i pună mâna pe solzi, el e antieroul pentru care s-a inventat sindromul Stockholm”, scrie autorii postării, care semnează pe Facebook cu numele Librar Lazi.
Acesta a adăugat că în timp ce în jurul lui era agitație, Plahotniuc a rămas calm și s-a concentrat asupra unei cărți de eseuri filosofice, „Aroganța gândirii” de Dorian Furtună și lua notițe cu un pix, de parcă situația în care se afla nu îl afecta.
„Ce am văzut eu? Tipul citea o carte. În toată forfota din jurul său, el citea calm, trăgea linii sub rânduri fără să-i tremure pixul elegant pe care-l ținea deasupra paginilor. (...) Citea absorbit de un text, subliniind și notând paralel, adică, era unu la unu cu textul. Indiferent ce citea. Uitați că citea Dorian Furtună. Pentru mine, ca librar, era important însăși activitatea care-l făcea să reziste la avalanșa asta amare de atenție și că...utare din partea lumii întregi (lumii moldovenești cel puțin). Lecție de stoicism, dacă vreți”, menționează martorul.
În concluzie, el descrie scena ca o lecție despre citit și despre felul în care lectura poate deveni o formă de rezistență interioară, chiar și în momente de criză.
„Asta a contat. Și povestea despre citit și călătoria cu Plahotniuc pe care pot să o spun. Până la urmă, poveștile fac lumea. Poveștile ne fac pe noi. Iar de nelegiuiri, din povești sau din realitate, sper să se ocupe cine trebuie”, concluzionează autorul postării.

Mai mulți candidați ai Partidului Acțiune și Solidaritate la alegerile parlamentare din această toamnă au venit cu reacții pe rețelele de socializare după extrădarea fostului deputat Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova.
Președinta Maia Sandu a venit cu prima reacție după aducerea în țară și încarcerarea fostului lider democrat Vlad Plahotniuc. „Până și infractorii care păreau invincibili ajung în fața justiției”, a subliniat șefa statului.
La ieșirea din Aeroportul Internațional Chișinău, procurorul de caz Alexandru Cernei a declarat că Vlad Plahotniuc a fost reținut după extrădarea din Atena, conform procedurii, în prezența avocatului, și repartizat pentru detenție la Penitenciarul nr. 13.
Avocatul lui Vlad Plahotniuc, Lucian Rogac, acuză autoritățile de la Chișinău că ar fi transformat extrădarea clientului său într-un „spectacol politic de prost gust”, regizat înainte de alegerile parlamentare din 28 septembrie. „Cu încălcarea legislației naționale și internaționale, extrădarea a fost transformată într-un proces public televizat lipsit de bun-simț, absolut imoral și ilegal”, a scris apărătorul.
Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, a fost extrădat din Grecia în dimineața zilei de 25 septembrie. Oligarhul a ateriza la Chișinău la ora 9.30.
Vlad Plahotniuc a fost scos de mascați, pe ușa din spate a avionului.
Încercuit de zeci de mascați Fulger, Vlad Plahotniuc a fost scos din Aeroportul Internațional Chișinău, băgat direct în dubiță și escortat în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău.
Fostul politician Vladimir Plahotniuc a fost reținut în Grecia. Anunțul a fost făcut pe 22 iulie, de Poliția Republicii Moldova. Alături de el a fost reținut și ex-deputatul Constatin Țuțu.
Autoritățile grecești l-au arestat pe Vladimir Plahotniuc, fost lider al PD după ce ar fi descoperit în posesia lui un document fals, emis pe numele „Stanislav Kirsanov”.
Vladimir Plahotniuc deținea 21 de acte false. IGP a publicat mai multe informații despre toate identitățile ale fostului lider democrat și ale lui Constantin Țuțu
Presa elenă scria că cei doi intenționau să plece în Dubai. Alături de foștii deputați ar fi fost reținută și o tânără de la Tiraspol - Elisaveta Kuznețova,
Pe 7 februarie 2025, după 4 ani și jumătate de la fuga sa din Republica Moldova și nenumărate cereri din partea autorităților de la Chișinău, Interpol a acceptat într-un final solicitarea și l-a dat în căutare internațională pe Vladimir Plahotniuc.
Procuratura a anunțat anterior că Vladimir Plahotniuc este beneficiarul banilor obținuți în urma furtului miliardului, prin intermediul grupului Șor, iar în privința sa urmează a fi înaintate încă trei capete de acuzare și solicitată extrădarea pentru a fi tras la răspundere în Moldova.
Plahotniuc a fugit din țară în iunie 2019, când a pierdut guvernarea și a avut o discuție cu ambasadorul SUA la Chișinău.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!