4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
„Toate drumurile duc la prețuri mai mari”: Avertismentul FMI

Războiul împotriva Iranului amenință să provoace „un șoc global, dar asimetric”, afectând perspectivele economiilor care abia își reveniseră după crizele anterioare, avertizează Fondul Monetar Internațional (FMI), potrivit Bloomberg, scrie hotnews.ro.

Foto: Profimedia

Mai multe țări din Africa și Asia, care sunt puternic dependente de importurile de petrol, au din ce în ce mai multe probleme în a-și asigura cantitățile necesare, „chiar și la prețuri umflate”, se arată într-o postare publicată pe blog-ul instituției financiare internaționale.

„Toate drumurile duc la prețuri mai mari și la o creștere economică mai lentă”, subliniază FMI. Impactul final asupra lanțurilor de aprovizionare și a infrastructurii va depinde de durata conflictului, precizează instituția.

Cotația țițeiului Brent a urcat luni până la 115 dolari pe baril, ceea ce înseamnă o creștere record pe parcursul acestei luni, pe măsură ce trupele americane sosesc în Orientul Mijlociu. Președintele Donald Trump și-a repetat amenințările că va distruge activele energetice iraniene dacă Strâmtoarea Ormuz nu va fi redeschisă în curând, ceea ce provoacă îngrijorări privind o escaladare suplimentară a războiului care a început pe 28 februarie, mai scrie Bloomberg.

„Orice creștere bruscă a prețurilor nu e doar o problemă economică, ci și una socio-politică”

Dincolo de întreruperile în livrările de energie, prețurile mai mari la alimente și îngrășăminte afectează unele țări din Orientul Mijlociu până în America Latină, economiile cu venituri mici fiind expuse riscului de insecuritate alimentară, a avertizat FMI. Întreruperea livrărilor de îngrășăminte din Golful Persic vine exact când începe sezonul de plantare în emisfera nordică, ceea ce amenință culturile agricole pe tot parcursul anului.

„Persoanele din țările cu venituri mici sunt cele mai expuse riscului atunci când prețurile alimentelor cresc, deoarece acestea reprezintă în medie aproximativ 36% din consumul lor, comparativ cu 20% în economiile emergente și 9% în economiile avansate. Aceasta înseamnă că orice creștere bruscă a prețurilor îngrășămintelor și alimentelor nu e doar o problemă economică, ci și una socio-politică, în special acolo unde resursele fiscale pentru a amortiza impactul sunt limitate”, se arată în postarea de pe blogul FMI, scrisă de economiști precum Tobias Adrian și Jihad Azour.

Fondul va publica un raport detaliat privind perspectivele economice globale luna viitoare, când miniștrii de Finanțe și guvernatorii băncilor centrale se vor reuni la Washington pentru reuniunile de primăvară ale FMI și Băncii Mondiale.


Pub