La câțiva pași de agitația bulevardelor mari din Budapesta, sute de turiști stau răbdători la coadă pentru a intra într-un loc care pare desprins mai degrabă dintr-un palat imperial decât dintr-o cafenea.
La New York Café, considerată de mulți cea mai frumoasă cafenea din lume, oamenii nu vin doar pentru o cafea sau o prăjitură. Vin pentru spectacol. Și pentru cele mai bune poze pentru rețelele sociale, dintr-o vacanță reușită. În fața intrării, șirul de vizitatori poate depăși lejer 50 de persoane.
Cei prevăzători și-au făcut rezervare cu mult timp înainte. Ceilalți așteaptă. Și nu puțin. Dar odată ce pășesc înăuntru, înțeleg imediat de ce. Prima impresie este copleșitoare.
Clădirea a fost proiectată de celebrul arhitect Alajos Hauszmann, cel care a semnat și proiectele Castelului Buda sau ale Muzeului Etnografic.
Porțile s-au deschis oficial pe 23 octombrie 1894, iar cafeneaua avea să devină rapid unul dintre cele mai importante centre culturale ale Budapestei.
La începutul secolului trecut, New York Café era locul preferat al scriitorilor, jurnaliștilor și editorilor. Se spune că aici se scriau articole, se dezbăteau idei și se nășteau proiecte culturale care influențau întreaga societate maghiară.
Meniul este un omagiu adus bucătăriei multiculturale a fostei Monarhii Austro-Ungare. Pe mesele clienților apar boluri albe cu gulaș de vită, papricaș de pui, celebra ciorbă a pescarului sau șnițel vienez.
Pentru cei care caută gusturi tradiționale, există și ficat de gâscă la grătar, una dintre delicatesele regiunii.
O combinație formată din burger cu cartofi prăjiți, limonadă și prăjitură ajunge la aproximativ 42,5 euro. Un gulaș de vită servit cu limonadă și clătită costă în jur de 36 de euro. Pentru o ciocolată caldă și o prăjitură, nota de plată urcă la aproximativ 30 de euro.
Micul dejun italian pentru două persoane costă 61,5 euro, în timp ce ouăle Benedict New York ajung la 18 euro. Gulașul simplu este 16,5 euro, papricașul de pui 28 de euro, iar șnițelul de porc cu cartofi 33 de euro.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!