4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
„Nu vă invit la cimitire. Sunt deschise pentru toți.” Directoarea de la Servicii Funerare, întrebată de unde s-au adunat 1,6 mil. lei datorii: Tarifele au fost mulți ani neajustate

Consilierii municipali au aprobat, în ședința de astăzi, proiectul cu privire la repartizarea profitului net al Întreprinderii Municipale „Combinatul Servicii Funerare”. Astfel, profitul în sumă de 2.528.738 lei, obținut în anul 2023 urmează a fi repartizat după cum urmează: pentru acoperirea pierderilor din anii precedenți - 1.614.015 lei; pentru dezvoltarea întreprinderii - 914.723 lei. „Nu o să spun ca domnul Sandu Grecu: „Vă invit la cimitire”. Cimitirele sunt deschise pentru toți”, a menționat directoarea întreprinderii, în fața aleșilor, întrebată cum s-au format pierderile de peste 1,6 milioane de lei.

Foto: captura foto

Întrebată cum s-au format datorii de peste 1,6 milioane de lei la întreprindere, directoarea „Combinatului Servicii Funerare” a menționat: „S-au format pentru că în ultimii 14 ani, întreprinderea noastră nu a mai avut parte de ajustări. Eu nu o să spun ca domnul Sandu Grecu: „Vă invit la cimitire”. Cimitirele sunt deschise pentru toți. Deci, pentru ultimii 14 ani, nu au mai fost ajustate tarifele, respectiv, în anii 2021- 2022 am suportat pierderi. La sfârșitul anului 2022 s-au ajustat tarifele, respectiv, în 2023 avem profit. Acum, datoria noastră este să acoperim pierderile anilor precedenți și avem proiectul stopat, demarat încă în 2010, cu privire la reconstrucția și reamenajarea Cimitirului central, unde se ruinează gardul, chiar pe strada Mateevici. Ne-am gândit ca acele 900 de mii, ca să nu le transferăm, apoi să le solicităm înapoi, să fie repratizate la acea porțiune de gard care se ruinează și chiar reprezintă un pericol pentru cetățeni. Noi nu avem alocări din bugetul municipal, avem doar compensarea pierderilor pentru persoanele social vulnerabile, care sunt scutite”.

Cu 43 de voturi, proiectul cu privire la repartizarea profitului net al Întreprinderii Municipale „Combinatul Servicii Funerare” a fost aprobat de către consilierii municipali.

Covid-ul a lăsat o gaură de aproape 1 milion de lei în bugetul Teatrului Național Satiricus – Ion Luca Caragiale, iar în 2021 instituția culturală a obținut un venit de numai 28 mii lei. Cifrele au fost făcute publice în cadrul ședinței de astăzi a CMC, iar directorul teatrului, Sandu Grecu, a explicat că pandemia a influențat negativ cultura în întregime: „Situația a fost în 2021 – 2022, pandemia, când nu jucam spectacole, jucam cu 50 de spectatori. Atunci am mers cu minus pentru că veniturile au fost foarte mici”.

Consilierii municipali au aprobat, în ședința de astăzi a CMC, repartizarea profitului net al mai multor întreprinderi municipale, printre care: Teatrul Național „Satiricus - Ion Luca Caragiale”, „Combinatul Servicii Funerare”, Întreprinderea municipală „Piața Centrală”, Regia Exdrupo, Grădina Zoologică și Parcul Dendrariu.


Pub